Galina Vladimirova Bezenko­va, din Sofia, str. Boris I, nr. 151 (as­tăzi monahia Kasinia, din Mănăstirea Sfinții Ioachim și Ana, de lângă satul Bistrița-Sofia), relatează următoarele:

În anul 1936 am slăbit foarte mult și m-am îmbolnăvit. În fiecare sea­ră aveam temperatură foarte ridicată. Așa că am fost constrânsă să-mi pară­sesc serviciul și să trăiesc în dureri, în tulburare, bolnavă, neavând nici un fel de ajutor, trebuind să-i port de grijă și mamei mele bătrâne. În această stare de deznădejde, într-o joi după-amia­ză am intrat în Biserica Sfântul Nico­lae din strada Caloian și am aprins o lumânare înaintea icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae. Când am privit la dreapta mea, am văzut o icoa­nă mare, veche și ștearsă, a Sfântului Ioan de Rila.

Înainte cu șase ani fuse­sem la Mănăstirea Rila (Bulgaria), unde primi­sem mare mângâiere duhovnicească. Amintindu-mi de aceasta, am mers la icoana, mi-am rezemat capul de ea și am spus: «Sfinte Ioane, sunt bolnavă, supărată, fără nici un fel de ajutor. Atât de mare bucurie am simțit atunci când am fost la tine! Te rog, fă să ajung fie și pentru puțină vreme la tine!» Spu­nând aceasta, i-am sărutat mâna și am ieșit. Nu aveam nici o nădejde în pu­terile mele că voi ajunge la Mănăstirea Rila, căci rămăsesem fără nici un ban.

De la biserică am mers la o fami­lie evlavioasă ca să cer adresa schimo­nahului Casian de la Sfântul Munte, care de curând fusese la Sofia și po­posise la această familie. Oamenii îmi erau complet necunoscuți Am sunat. Servitoarea mi-a deschis și mi-a spus că stăpânul ei este plecat, iar stăpâna se odihnește. Când a auzit de boală, doamna m-a chemat la ea, pentru că se plictisea să stea singură, și a înce­put să se intereseze de viața mea. Eu i-am povestit ce era mai interesant și-mi amintesc că nu m-am plâns în mod deosebit de situația mea grea, în­să, presupun, am amintit de ea. Apoi am primit adresa și vroiam să-mi iau la revedere. Atunci femeia (Dumne­zeu să aiba mila de ea!) mi-a spus pe neașteptate: «Luni merg împreună cu soțul meu la Mănăstirea Rila. Te luam cu noi. Nu duce grijă de ceva.»

Și, într-adevăr, luni am plecat cu ei la Mănăstirea Rila. Mi-a plătit biletul dus-întors. În mănăstire au închiriat o cameră separată pentru ei și o alta cu un singur pat pentru mine, pentru ca­re au platit mai mult de 100 de leva pe seară. Am stat la mănăstire 11 zile. M-am împărtășit, am mers la pustia sfântului, am baut apă din agheasma lui și în fiecare zi i-am sărutat mâna. Temperatura, slăbiciunea, boala - toa­te au dispărut definitiv. După ce m-am întors la Sofia am mers îndată la serviciu și întru toate am simțit ajutor și binecuvântare din partea Sfântului Ioan de Rila, marele făcător de minuni".

Adeverirea celor scrise o întăresc  cu semnătura mea: G. Bezenkova,
Mănăstirea Rila, 3 septembrie 1949.

(Minunile Sfântului Ioan de Rila, Editura Sophia, pp. 14-17)