Prietenia dintre un om duhovnicesc şi un om trupesc este mai puţin plăcută şi mai puţin trainică decât prietenia dintre o oaie şi un lup. Dacă eşti un om duhovnicesc, nimeni nu-ţi poate fi prieten mai supărător decât omul a cărui plăcere este să vorbească despre câştigarea bogăţiei şi despre desfătările trupeşti.

Dacă eşti însă un om bogat şi-ţi place cel mai mult să vorbeşti despre bogăţie şi despre desfătări trupeşti, nimeni nu-ţi poate fi prieten mai supărător decât omul duhovnicesc, care-ţi vorbeşte despre Dumnezeu şi despre suflet. Omul duhovnicesc niciodată, nici în timpul vieţii şi nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc şi nici nu se va căi vreodată că nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc, va dori, dacă nu mai devreme, cel puţin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul morţii se va pocăi poate că nu a urmat sfaturile acestuia.

(Sfântul Nicolae Velimirovici – Învăţături despre bine şi rău, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 121 - 122)