Cât trebuie să postească un copil?
„Dacă atunci când copiii se joacă toată ziua nu-şi mai aduc aminte de mâncare, acum când îi va ajuta şi Hristos oare nu vor rezista?”
Părinte, cât trebuie să postească un copil?
Dacă este sănătos, trebuie să postească. De altfel, acum există o mulţime de mâncăruri de post. Mai demult copiii posteau şi toată ziua alergau şi se jucau, dar mâncau de mai multe ori. În Farasa, în Postul Mare, toţi, mici şi mari, posteau până la ceasul al nouălea. Părinţii îi adunau pe copii în Castru, le dădeau jucării, iar la ora trei după-amiază, când suna clopotul pentru Liturghia mai-înainte-sfințită, mergeau şi se împărtăşeau. Sfântul Arsenie spunea: „Dacă atunci când copiii se joacă toată ziua nu-şi mai aduc aminte de mâncare, acum când îi va ajuta şi Hristos oare nu vor rezista?”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 195-196)
„Fericit este cel care botează copii!”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro