Cât vor mai fi oameni pe pământ, Dumnezeu îşi va mai trimite harul Său
Nu lăsaţi diavolul (dezbinatorul) să-şi facă lucrarea.
De aceea dau dreptate şi părintelui Filaret, că slăbănogirea duhovnicească din mănăstiri îi provoacă „sângerare şi suferinţă neîntreruptă", cum îmi spunea acum câteva zile întru o scrisorică.
Ce vom face atunci? Ne vom întrista? Vom înceta căutarea şi cererea noastră? Nicidecum...
Cât vor mai fi oameni pe pământ, Dumnezeu îşi va mai trimite harul Său şi vor mai fi şi dintre cei purtători de Duh. Deznădejdea este de la diavoli, nădăjduirea până la moarte este a Domnului.
Piotr, Piotr, de câte ori noi nu îi ascundem, voit sau nu, Însuşi lui Hristos, cele ale noastre! Cum? Nesuferind nici cea mai mică mustrare, nici cea mai mică jignire. Păstrăm amintirea răului, luni sau poate chiar ani de zile. Cândva simpatizam pe cineva - spre exemplu un director de birou, de secţie, un patron, un şef, etc. - dar dacă „se oţărăşte" puţin la noi, îndată ne schimbăm, îndreptăţindu-ne în ochii noştri, de parcă n-ar şti Domnul dacă se cuvine sau nu îndreptăţirea... Ce zic despre un şef, un străin? Ne îndreptăţim faţă de mamă sau faţă de tată... Ba mai mult, chiar Sfântul Apostol Petru s-a îndreptăţit faţă de iudei, lepădându-se de Cel Căruia Îi făgăduise că nu o să-L părăsească până la moarte.
Şi ce s-a întâmplat? A căzut Sfântul Apostol Petru din dragostea lui Hristos? Cădem noi, oare, din dragostea lui Hristos, când ne îndreptăţim în faţa familiei sau a mai marilor noştri? Nu cădem. De aceea se spune că „dragostea nu cade niciodată"... Ori tocmai această dragoste ni se cere şi nouă, dragoste care este a lui Hristos faţă de noi şi care toate le nădăjduieşte, aceasta ni se cere a o avea şi noi faţă de fraţi.
Piotr, iartă-mă pentru mulţimea cuvintelor mele... Dar, pentru numele lui Hristos, iartă cele greşite de voie sau nu. Dovediţi nobleţe duhovnicească unul faţă de altul. Câte greşeli nu făceam şi eu faţă de fratele meu duhovnicesc, Toma (părintele Timotei) şi el răbda jignirile mele, făcute cu uşurătate... Tăcea şi nu zicea nimic, iar eu îndată mă aprindeam...
Pentru dragostea lui Hristos, nu lăsaţi diavolul (dezbinatorul) să-şi facă lucrarea.
Vă iubesc pe voi doi şi vă binecuvântez,
Părintele Selafiil
(Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie - Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, pp. 33-35)
Maica Domnului – nădejdea și bucuria noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro