Sunt studentă în primul an, în Cluj și nu știam sigur dacă pot ajunge și anul acesta la Sfânta Parascheva la Iași, pentru că nu știam încă programul, iar distanța e destul de obositoare. Dar simțeam! Simțeam ceva înlăuntrul meu ce mă chema și în acest an acolo. Când e să cer ceva de la Dumnezeu, cer bucurii duhovnicești, pentru că știu că așa îmi iau porția de energie.

Am așteptat săptămâna cu pricina sperând că voi avea cum să merg spre Iași. Ca și cum bucuria de a sta la coadă nu era de ajuns, Sfânta mi-a trimis un semn prin care mă asigura că trebuie să merg și anul acesta la ea. Ca de obicei, se pare că aștepta musafiri importanți. Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon avea să vină la noi în țară din nou. Vara asta m-am pomenit de multe ori dorindu-mi să ajung măcar o dată în Insula Corfu, la Moaștele Sfântului. Dar Sfântul mi-a ascultat rugăciunea arzătoare, astfel că Dumnezeu a stabilit să îl trimită în România spre bucurie oamenilor ce țin la el. M-a înțeles că eu nu pot ajunge cât de curând, și atunci a venit el la mine.

Mi-am zis că asta trebuie să fie mai mult decât bucurie duhovnicească. Citind, simțeam cum mici picături de bucurie se scurgeau din ochi spre mulțumire și alergam cu degetele spre alte și alte știri, să mă asigur că era adevărat. Și era. Sfântul chiar venea la noi, la mine. Și am zis că e imposibil să ratez anul acesta. Nu mai vedeam distanța care părea lungă și nici oboseala acumulată datorită orelor petrecute pe tren. Voiam doar să vină ziua și momentul pentru a-mi lua porția de energie pe care Dumnezeu avea să mi-o ofere cu atâta dragoste.

Am ajuns la Iași nerăbdătoare. M-am pus la coadă sâmbătă, la ora 8.08 și aveam să înțeleg pe parcurs că moaștele Sfântului Spiridon încă nu erau ajunse, dar că pe seară aveau să vină. Aveam impresia că pelerinii merg destul de repede și eram sigură că nu o să ajung să ating pentru câteva secunde mâna care a făcut și face minuni, așa încât am deznădăjduit. Îmi doream să stau cât mai mult în picioare, suportând consecințele durerii, voiam să iau coada de la capăt, lăsând locul meu altcuiva și altcuiva. M-am rugat Sfântului Spiridon să ajungă mai repede, să simtă că sunt acolo și că aveam nevoie de el. M-am rugat Sfintei Parascheva să-l aducă mai repede, să se poată bucura mai mulți oameni de el.

Ei bine, în toată deznădejdea mea, coada circula mai greu la un moment dat și domnul care era în spatele meu m-a asigurat că durează mult. Să stau liniștită, că trebuie să așteptăm și procesiunea de la 19.00-21.00. Totuși, nu credeam că-l prind. Dar timpul trecea oră după oră, până s-a făcut 19:00. Gata! Eram sigură că îl prind. Deznădejdea s-a transformat în nădejde. Pentru că practic în intervalul acesta urma să ajungă. Deci Sfânta îmi permisese astfel să ajung și la ea, dar și la Sfântul Spiridon.

Seara mea binecuvântată a luat sfârșit la ora 00.51, când Slavă Domnului și Sfinților Săi, am reușit să ajung către dubla binecuvântare. Așa cum spun și alții, așa spun și eu: că nu se pot exprima prin cuvinte acele momente în care urci în baldachinul plin de flori al Sfintei Parascheva și apoi cobori. Cele câteva secunde par o veșnicie de bucurie, pe care ai posibilitatea să o inspiri până în suflet și să rămână acolo.

Doamne, mulțumesc! Sfântă Cuvioasă Parascheva, mulțumesc! Sfinte Ierarhe Spiridon, mulțumesc! Octombrie a lui 2019, mulțumesc!

Ioana Crăciun, 19 ani.