Formulările meșteșugite mi s-au părut întotdeauna cea mai înaltă formă a exprimării elevate, comprimând în câteva cuvinte bine ticluite ani și ani de popasuri prelungite între coperțile cărților. Aduse din condei, gratulări și jigniri, comunicări seci sau exclamații entuziaste devin altceva: împliniri ale ideii în expresii elegante, menite să pună pe gânduri. Consider că, mai mult decât șabloanele cu origini incerte și de un bun-gust discutabil, aceste formulări sunt o dovadă de politețe față de interlocutor, o invitație de a împărtăși roadele cugetului.

Pe de altă parte, facilul, devenit parazitul permanent al existenței noastre, a infestat și acest segment din arta conversației, ducând la un mimetism neglijent, cârpit cu fâșii din limbajul de lemn ori, mai recent, de cauciuc. Internetul este un izvor nesecat de citate și o mină inepuizabilă de clișee, iar persoanele care doresc să epateze pot memora idei de-a gata, utilizându-le, apoi, în discuții. Privesc această practică tot mai răspândită cu reținerea celui care crede, sincer, că vorbele altora, folosite în exces, cu scopul alcătuirii unor aparențe ascunse în ceață, seamănă izbitor cu răvașele din prăjiturile chinezești. Se pot potrivi (fie și prin izbire) în context sau pot nimeri complet pe lângă subiectul discuției, așezându-se, strident, pe marginea ridicolului.

În 1968 apărea, la Editura Științifică din București, un Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre, alcătuit de I. Berg. L-am citit cu patimă, din scoarță în scoarță, am reținut fragmente vaste, am „trișat” puțin, intrând în universul unor cărți la care nu aveam acces și deducându-le complexitatea și frumusețea din cele câteva cuvinte așezate între ghilimele. M-au intrigat cele câteva referințe biblice, în latină – probabil spre a proteja lucrarea de hachițele vreunui tovarăș mai scrupulos –, și mi-am amintit cu drag pe parcursul studiilor teologice de acel „peccavi” (am păcătuit) al regelui David, parcă decupat din romanul „Licean... odinioară” al lui Ion Agârbiceanu.

Am încercat să utilizez câteva citate în convorbiri cu persoane elevate, cu intelectuali recunoscuți din copilăria și adolescența mea, așteptându-mă să trezesc exclamații admirative și laude fățișe, dar am remarcat că, pe lângă o clătinare din cap – aceea care pare a spune „Da, desigur că știu despre ce este vorba” –, dădeam naștere unor tentative de a schimba vorba cât mai rapid, lucru care m-a determinat să bănuiesc faptul că, până la urmă, calitatea interlocutorilor nu era cea scontată. Abia astăzi, privind cu ochii experienței și maturității respectivele momente, înțeleg că nu toți citim aceleași cărți ori avem aceeași părere despre anumite lucrări. Și mai înțeleg că nimeni, niciodată, nu are dispoziția de a participa la o conversație ușor inchizitorială, cu aspect de examen, unde ești ispitit să întrebi dacă trebuie să scoți carnetul de elev, spre a ți se trece nota.

Am văzut, deunăzi, că dicționarul lui Berg a fost reeditat și m-am gândit, cu nostalgie, la momentele frumoase în care îmi imaginam, pe baza citatelor, volumele pe care abia târziu am izbutit să le găsesc. Mi-aș dori să cred că alți tineri, astăzi, citesc această lucrare și scormonesc în adâncurile cuvintelor alese, descoperind diamante ale înțelepciunii atât de diferite de platitudinile cotidiene. Cu toate acestea, atunci când am fost întrebat ce carte aș recomanda pentru un adolescent, ca să-și lărgească orizonturile gândirii și calitatea exprimării, am tăcut, tulburat. Nu există o singură carte, ci zeci, sute pe care să le citească o persoană, până când să descopere rafinamentul cugetării și finețea discursului. Și nici după mii de titluri nu apare un rezultat garantat. Am cunoscut cititori împătimiți, gânditori neosteniți, dar cu formulări poticnite și bolovănoase, după cum am cunoscut locatari de Facebook dotați cu o memorie deosebită și cu un talent al răspunsurilor evazive, rostind niște fraze remarcabile.

Important este, cred eu, să trăiești cuvântul scris, să-l îmbraci în propriile sentimente și să iubești exprimarea melodios alcătuită, să găsești în ceea ce citești răspunsuri și să formulezi, apoi, alte și alte întrebări, evitând capcana ideilor de-a gata și eludând pericolul citatelor memorate fără discernământ. După un parcurs suficient de lung printre coperți, descoperi că ți s-a schimbat înfățișarea gândurilor, s-a modificat intensitatea sentimentelor. În sufletul tău răsare timid vorba meșteșugită, cu rădăcină adâncă, în solul reflexiei complexe. Și, cu puțină șansă, dar mult exercițiu, fie el și mental, poate lua naștere discursul elegant sau (deși cele două nu se exclud reciproc) scriitura bine alcătuită. Ca o formă supremă de respect față de interlocutor ori cititor, ca un semn de recunoștință pentru autorii care ți-au șlefuit gândurile, ca o modalitate de a semăna ideea cu miez în sufletele altora. Ca un început al lungului drum către Porțile Cuvântului.