Ne aflăm în duminica a 21-a după Pogorârea Sfântului Duh, iar Sfinții Părinți au rânduit ca în cadrul Sfintei Liturghii să se citească pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (8, 5-15), fragment scripturistic care este o prezentare a pildei semănătorului.

De fiecare dată atunci când Mântuitorul Hristos rostește o pildă trebuie să fim foarte atenți pentru că prin înțelepciunea Sa deplină concentrează, în câteva propoziții, întreaga experiență umană. Este întocmai cum, pe baza unei simple povești, copii pot ține minte mai multe detalii, plecând de la o cauză și ajungând la un efect. Chiar și medicina confirmă faptul că mintea are o structură narativă și sensibilă la povești, și nu întâmplător, de foarte multe ori, Hristos se adresează ucenicilor și mulțimii în pilde care pot fi numite capodopere duhovnicești și „radiografii umane”, care ne arată pe ecranul sufletului ceea ce trebuie să împlinim pentru a ne câștigă mântuirea.

Pilda semănătorului poate fi asemănată cu un text tematic dezvoltării personale pentru că ne arată modul cum poate fi omul schimbat din toate punctele de vedere, mai cu seamă că Însuși Hristos ne tâlcuiește această pildă, fiind de o actualitate cutremurătoare și după aproximativ 2000 de ani.

Sămânța care cade la marginea drumului și a fost călcată în picioare, iar păsările cerului au mâncat-o, închipuie pe cei care aud cuvântul lui Dumnezeu, dar vine diavolul și le ia cuvântul din inima lor. De ce? Pentru că sunt mult prea aproape de o viață lumească, iar cuvântul lui Dumnezeu este străin de această lume, oamenii fiind influențați de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, fiind acaparați de un consumerism continuu. Prin toate acestea vine cel rău și smulge din sufletele copiilor, tinerilor și adulților tot ceea ce Biserica, familia și școala le sădește în suflete.

Viața duhovnicească presupune jertfă și implicare. Dacă iubim pe Dumnezeu, la ce renunțăm pentru El? Adevăratele trăsături ale credinței sunt sentimentele și faptele care ne arată cine suntem noi cu adevărat. Și multă lume face parte din această categorie a sămânței căzute pe piatră. Pentru că noi, creștinii, suntem mai „împiedicați” pe acest drum atunci când auzim că trebuie să postim, să ne rugăm, să facem fapte de milostenie sau să venim duminică de duminică la Biserică.

Viața creștină nu înseamnă doar un simplu drum care te liniștește o perioadă, așa cum ne pot oferi o serie de tehnici și exerciții spirituale pe moment, ci viața noastră trebuie să fie veșnicia, adică o căutare continuă a lui Dumnezeu. Așa cum spun teologii contemporani, „o înfrumusețare a sufletului prin virtuți și fapte bune”. Aceasta se câștigă doar dacă mergem pe drum împreună cu Hristos, Care a avut pentru noi o viață și o moarte, în care iubirea pentru noi a strălucit atunci când Și-a întins brațele pe cruce.

Toți auzim cuvântul lui Dumnezeu, dar toți nu reușim să îl înțelegem pentru că suntem înăbușiți de spini, consumându-ne oxigenul credinței și respirând dioxidul de carbon cu grijile, bogățiile, plăcerile și tot ce oferă lumea. Acestea sunt și formele de stres pe care le identifică medicina pentru că sunt surse de epuizare a puterilor noastre. Cine este îngrijorat peste măsură se îmbolnăvește. Spunea un teolog contemporan faptul că niciodată în istorie, omul nu a avut atâtea griji ca în ziua de astăzi pentru că, azi, sunt oameni care ne fabrică griji și ne produc îngrijorări. 

După ce Hristos ne prezintă aceste trei modele de credință, ne spune însă și despre sămânța care a căzut în locul cel bun, ce închipuie adevărații credincioși care păstrează cuvântul și îl înmulțesc. Avem nevoie de o inimă curată și bună pentru a împlini cuvântul lui Dumnezeu și este necesar să ne îndepărtăm de lucrurile care nu rodesc în viața noastră și care ne aduc o fericire aparentă. Hristos nu dorește comportamente și prejudecăți de la noi, ci o inimă curată și bună care ne face mai buni unii cu alții, ca fii ai lui Dumnezeu după har.

Important este că numai de noi depinde totul pentru că „acel” cuvânt al lui Dumnezeu este „acesta” până la sfârșitul veacurilor. Pentru a fi un creștin adevărat trebuie să auzim cuvântul, să îl păstrăm și să îl înmulțim. Adevărata viață duhovnicească nu se poate vedea într-o săptămână sau într-un an, ci în ceea ce facem tot timpul, zi de zi, în călătoria noastră pe acest pământ trecător!