Cred că raiul arată inima omului răsădită la răsăritul cunoştinţei lui Dumnezeu. Căci în mijlocul acesteia a sădit Domnul pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi al răului. Pomul vieţii este înţeles ca raţiune a celor inteligibile, iar cel al cunoştinţei binelui şi răului ca raţiune a celor sensibile, fiindcă acesta are cunoştinţa binelui şi a răului: pe de o parte, pentru cei care Îl cunosc pe Creator din frumuseţea creaturilor şi prin ele sunt conduşi la cauza acestora, [pomul] este cunoştinţa binelui, pentru alţii, care adastă numai la simţire şi care sunt înşelaţi de aparenţa lucrurilor sensibile şi care îşi întorc sufletul cu toată pofta către cele materiale, [pomul] este cunoştinţă a răului.

Iar dacă cineva, nedumerit, ar răspunde: „Cum ar putea să se înţeleagă aceasta cu privire la un singur om, astfel încât cunoştinţa să fie când bună, când rea, sau să vină de la unul şi acelaşi copac?". Către unul ca acesta trebuie să răspundem că, de vreme ce se spune că lumea cea inteligibilă şi cea sensibilă sunt cei doi pomi şi omul participă la fiecare dintre ei ca unul care este alcătuit din trup şi suflet, prin urmare, când puterea sufletului înclină şi trupul spre simţuri, iată, s-a împărtăşit de acest pom şi a cunoscut încercarea binelui şi a răului; pe de o parte, a binelui, prin faptul de a-şi fi desfătat în mod natural trupul prin bucurarea de cele sensibile, iar, pe de altă parte a răului, prin faptul de a-şi fi supus sufletul celor inferioare, slăbindu-şi astfel puterile naturale.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 111)