Deci, ce suntem datori să facem, fraţii mei? Căci iată, aţi auzit cum se fericesc cei ce umblă pe calea cea strâmtă şi cum se văicăresc cei ce umblă pe calea cea lată şi răsfăţată. Deci veniţi, şi, lăsând calea cea lată care duce la pierzare, să ne ostenim puţină vreme, ca să împărăţim în vecii cei nesfârşiţi, totdeauna având înaintea ochilor pe Cel ce va veni să judece viii şi morţii, şi de-a pururea să ne aducem aminte de viaţa veşnică şi de Împărăţia cea fără de moarte, de dănţuirea împreună cu îngerii şi de petrecerea împreună cu Hristos.

Adu-ţi aminte că nimic nu are viața aceasta, fără numai lacrimi, ocări, trândăviri, dureri, boli, bătrâneţe, păcate şi moarte. Şi să nu iubeşti lumea! Caută să nu te veselească pe tine lumea aceasta şi să te împiedice şi gol să te trimită în veacul acela! Adu-ţi aminte de cel ce a zis: „Neîncetat vă rugaţi’’ (I Tesaloniceni 5, 17). Nu te veseli de cele înflorite ale lumii acesteia! Psalmul să fie totdeauna în gura ta, că Dumnezeu, pomenindu-Se, alungă dracii. Chiar dacă la lucru mâna ta o mişti, limba să-ţi cânte, mintea să se roage. Şi Însuşi Domnul sfătuieşte şi îndeamnă, ca de aici să ne pregătim.

 

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol.1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 120)