Răposații noștri așteaptă de la noi un singur lucru: să ne rugăm fierbinte pentru ei. Să se roage pentru ei înșiși nu mai pot. Căci să ne rugăm, să ne căim pentru păcate, să ne schimbăm viața putem doar atâta timp cât trăim pe pământ. Și rugăciunea este firul care ne leagă de cei dragi care se află dincolo, este o posibilitate de a îndeplini datoria dragostei, căci foarte adesea omul care își pierde o rudă, un prieten, încearcă un sentiment de vinovăție și vrea să mai facă ceva pentru ei, să compenseze pentru faptul că nu le-a dat aici destulă dragoste. Și acum are toate posibilitățile să facă asta. Trebuie să meargă cât mai des la biserică, să dea pomelnice pentru răposați, să citească acasă Psaltirea pentru ei, să facă milostenie spre odihna lor și, în general, să-i pomenească mereu la rugăciune.

(Preot Pavel Gumerov, Cele opt păcate de moarte și lupta cu ele: ascetica ortodoxă pentru mireni, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2014, p. 133)