Nu sunt foarte veseli şi nici excesiv de optimişti. Sunt destul de constanţi în preocupări, în activităţi, idei şi mentalităţi. Conservatori. Au stăpânire de sine, autocontrol şi reacţionează după ce gândesc şi analizează, văd şi observă lucruri care altora le scapă. Sunt destul de puţin adaptabili la situaţiile noi şi la schimbările neprevăzute. Pun mult accentul pe viaţa lor interioară.

Oamenii au personalităţi complexe, dar întotdeauna va exista un mod de orientare predominant. Nu există un tip pur introvertit, ci o înclinaţie către aceste caracteristici. În general este cotată ca o tipologie nedorită şi sunt frecvent surclasaţi de cei care au caracteristici opuse, de cei comunicativi şi sociabili. Ştiaţi că de la o treime până la jumătate din populaţie este introvertită? Asta înseamnă unul din două sau trei persoane pe care le cunoaşteţi!

A fi introvertit nu e similar cu a fi timid

Timiditatea se bazează mult pe frica de a fi judecat. Introversiunea are mai mult de-a face cu modul în care răspundem stimulării, inclusiv celei sociale. Aşadar, extrovertiţii tânjesc după stimulare intensă, variată, complexă, pe când introvertiţii se simt plini de viaţă, energici şi capabili atunci când sunt în medii mai liniştite şi nestimulante. Copiii care preferă să fie singuri şi să lucreze singuri sunt consideraţi diferiţi de restul colegilor şi chiar cazuri-problemă. Majoritatea profesorilor consideră elevul ideal cel extrovertit, deşi se pare că introvertiţii au rezultate mai bune şi sunt mai inteligenţi. Un studiu interesant a concluzionat că liderii introvertiţi de multe ori obţin rezultate mai bune decât cei extrovertiţi, pentru că atunci când dirijează angajaţii sunt mai dispuşi să le permită să îşi aplice ideile, pe când extrovertiţii pot să devină atât de entuziasmaţi de lucruri, încât vor să îşi pună amprenta asupra evenimentelor şi astfel ideile altor oameni nu pot să iasă la suprafaţă. Unii dintre cei mai reformatori din istorie au fost introvertiţi. De exemplu Ghandi, părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă non-violente. A acceptat să devină centrul atenţiei, deşi asta era total împotriva felului său de a fi. Şi se pare că oamenii simţeau că era un lider, nu pentru că îi plăcea să dea ordine sau să fie văzut, ci pentru că era determinat de o forţă interioară pentru a face ce credea că este mai bine. Gandhi petrecea câte o zi din fiecare săptămână în tăcere. Credea că abstinenţa de la vorbire îi aducea pacea interioară. El este cel care a spus că „omul strică lucrurile mult mai mult cu ce spune, decât cu tăcerea“ şi că cea mai importantă luptă de purtat este cu propriii demoni, temeri şi nesiguranţe. Sau Abraham Lincoln, alt lider apreciat pentru faptul că era modest şi nu căuta să iasă în evidenţă. El este cel care a spus că „o persoană este atât de fericită cât îşi doreşte să fie“ şi că „libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine“.

Un om este mai mult decât un tip de personalitate

Psihologia contemporană afirmă că nu putem să ne aflăm într-un grup de oameni fără a reflecta şi a mima opiniile celorlalţi. Chiar şi când vine vorba de lucruri interioare sau personale, cum ar fi tipul de persoană de care eşti atras, vei începe să copiezi convingerile celor din jur, fără ca măcar să îţi dai seama că faci asta. Şi grupurile urmează opiniile celor mai dominante şi carismatice persoane, chiar dacă nu există o corelaţie între a fi cel mai bun vorbitor şi a avea cele mai bune idei. Susan Cain, o specialistă în această tipologie, spunea că este mai creativ să stăm singuri, ca să ne generăm ideile departe de distorsiunea dinamicii de grup şi apoi să ne alăturăm în echipă pentru a le discuta. Din păcate, societăţile vestice au favorizat şi popularizat întotdeauna omul acţiunii, spre deosebire de omul contemplaţiei. Dar lucrurile se schimbă. Lumea arată din ce în ce mai mult că a înţeles să îşi caute energia în interior, în tăcere, în contemplaţie şi rugăciune.

Acest articol nu vrea să lanseze ideea că tipologia introvertită este mai bună, ci doar că, asemeni oricărui lucru, dacă ştii să îl priveşti într-o altă lumină, ceea ce vezi poate fi diferit de ceea ce pare. Şi că un om este mai mult decât un tip de personalitate. Această greşeală de a descrie pe cineva doar în profiluri şi cuvinte a fost zugrăvită genial de Antoine de Saint Exupery în „Citadela“: „Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasa zarvă a cuvintelor. Sunt un munte. Şi muntele poate fi contemplat. Dar nu ţi-l pot oferi, cărându-l cu roaba.“