În primul capitol al Evangheliei după Matei ni se prezintă felul cum Sfântul și Dreptul Iosif trăiește înainte de vreme tensiunea Nașterii Domnului Hristos. Cu toate că nu este descris cu mai multe amănunte, din puținele cuvinte despre Sfântul Iosif (versetele 19 și 24) putem cunoaște profilul moral al acestuia. Aflăm despre el că era drept înaintea lui Dumnezeu și credincios. Unul care urma poruncile și care asculta de Dumnezeu. Așa putem înțelege de ce tensiunea aflării faptului că Fecioara Maria purta în pântece de la Duhul Sfânt a fost foarte repede spulberată de credincioșia sa față de voia lui Dumnezeu. Fără a se îndoi de cuvântul îngerului, el a luat la sine pe logodnica Sa. 

În teologia ortodoxă, Sfântul și Dreptul Iosif, din iconomie divină, este doar cel ce poartă de grijă Fecioarei Maria, garantul întreitei feciorii a Maicii Domnului. Și pentru noi, respectând proporțiile, postul Nașterii Domnului are tensiunea sa pe care o resimțim de fiecare dată când se cerne credința noastră, atunci când alegem fie să răspundem cu cele ale lumii acesteia sau cu cele ale lui Dumnezeu, prin smerenie. 

De ce să postim înainte de Nașterea Domnului? Dincolo de definiția postirii care ne spune că această perioadă este una de pregătire pentru Marele Praznic prin abstinență, prin rugăciune înmulțită și milostenie, noi, postind, ne schimbăm atenția de la noi înșine către ceilalți, fără a mai avea grijile trupești, ci ne concentrăm pe folosirea timpului pentru a fi mai dedicați îngrijirii celorlalți prin rugăciune și prin fapte de susținere. Pe de altă parte, reluăm controlul asupra trupului pe care îl disciplinăm către o viață cu scop superior grijii cotidiene legată de alimentație. Așadar, în timp ce postim de mâncare, suntem provocați să postim de gânduri și de comportamente străine sau potrivnice de starea morală pe care a așezat-o Dumnezeu în noi.

Acest timp al postului este unul de asceză asumată, de răspuns afirmativ la apropierea de Dumnezeu şi de îndepărtare de dorinţele care ne fac mai mult lumeşti decât duhovniceşti. Scopul acestui post se oglindeşte în starea noastră interioară care ne pregăteşte pentru viaţa veşnică, fiindcă avem sădit în noi chipul lui Dumnezeu şi pentru aşezarea noastră în lucrarea de vindecare a lumii, la care suntem chemaţi ca fii ai lui Dumnezeu  (1 Ioan 3, 2).

Postul nu este în sine un mod prin care ne facem plăcuţi lui Dumnezeu şi nici pedeapsă pentru greşelile săvârşite. Nu e necesară o suferinţă pentru izbăvire. Iisus ne-a răscumpărat deja prin Jertfa pe Cruce. Mântuirea este un dar primit de la Dumnezeu care nu se cumpără prin înfometare sau însetare. Postim pentru a ne elibera de patimi, pentru ca darul mântuirii să rodească şi în noi. Postim pentru că acesta este singurul dar pe care noi putem să i-L oferim lui Dumnezeu. Astfel, postul este relevant şi personal, depăşind mentalitatea de act învechit şi desuet.

Postul nu este doar o perioadă în care întrerupem temporar grija față de cele materiale, ci o stare care îi caracterizează pe cei care ridică și poartă jugul lui Hristos: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 29-30). Așadar, toate cele care fac parte din perioada postului, înfrânarea de la alimentele de origine animală, de la patimile care ne blochează ascensiunea spre Dumnezeu, grija față de cele duhovnicești, se compun într-o asceză permanentă prin care căutăm să trăim doar pentru Domnul. Căci ai Lui suntem (I Corinteni 6, 19-20). 

Cu alte cuvinte, postul este confirmarea veșnică a vieții noastre întru Domnul. Este mărturisirea că suntem în călătorie spre Împărăția Domnului. Să nu fie parcursul nostru sporadic, ci ferm și constant. Chiar dacă trecem prin momente mai delicate, ținta să rămână aceeași. Dacă Domnul Hristos a suferit pentru noi pe Cruce, să răspundem cu generozitate iubirii lui Dumnezeu. Să nu vedem postul într-o perspectivă utilitaristă, ci să trăim cu Domnul și pentru Domnul. Aceasta este mărturisirea noastră fiindcă ea ne transformă din martori ai minunii Întrupării lui Iisus în împreună slăvitori cu îngerii şi păstorii care au văzut în Pruncul din ieslea din Betleem pe Mielul care ridică păcatele lumii.