Cine se roagă pentru altul câștigă și el însuși. Căci săvârșește un act de iubire și sporește în ea, ridicându-se la o stare superioară. Apoi, se roagă pentru sine. Căci, prin însuși faptul că se roagă, se pune în legătură cu Dumnezeu, de la care vin bunătatea și puterea. Deci, rugându-te pentru altul continuu, te rogi pentru tine continuu.

Și câți o pot face aceasta? Apoi, cine poate să aibă mereu în minte pe toți oamenii în mod continuu? Doar cel desăvârșit îi poate avea virtual pe toți în gând. În orice caz, rugăciunea cuiva pentru altul îl unește cu acela în cugetul lui. Astfel, rugăciunea este un mijloc de unire între oameni.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 436 la Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, în Filocalia XI, Editura Humanitas, București, 2009, p. 225)