În ce constă lepădarea de lume?

Tocmai în aceasta constă: să dorești foarte mult să iei crucea și să o porți cum a purtat-o Mântuitorul pentru mântuirea lumii, într-o formă de nebunie pentru Hristos. Te duci acolo unde te poți pierde ca să te poți găsi, în sensul prefacerilor totale prin tăierea voii; care e o mare bătălie, o luptă cu Dumnezeu, Care a creat voința liberă; și noi trebuie să fim împotriva acestei creații. A creat voința liberă, ca să ne tăiem voința liberă. Și atunci, în lupta cu Dumnezeu, Dumnezeu cere să fie biruit, și-L birui, lucru pe care nu poți să-l faci în lume.

În lume trebuie să-ți asculți, să-ți susții voia ta, să mergi după ordinea lucrurilor, să păstrezi o armonie – în sat, în oraș –, dar la mânăstire te desființezi, ca personalitate omenească, și te înființezi în personalitate îngerească. Și atunci, înseamnă că tu, pierzându-te, te poți găsi. Este cel mai mare lucru posibil, când omul, creația lui Dumnezeu, poate fi în stare a pleca din lume în monahism, indiferent unde, în obște sau în pădure! Aș recomanda obștea, pentru că în pădure trebuie să ai o iscusință extraordinară, de tipul aceleia a Sfântului Ioan Scărarul și a tuturor Sfinților care au trăit în pustie.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 24-25)