- Ce datorii are duhovnicul faţă de fiii săi duhovniceşti, şi ce datorii au fiii duhovniceşti faţă de duhovnic?

- Duhovnicul are mare datorie faţă de fiii săi duhovniceşti: de a-i supraveghea, de a-i învăţa pururea şi de a se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. Iar fiii duhovniceşti au şi ei datoria de a asculta învăţăturile duhovnicului lor, de a-i cere întotdeauna sfat şi binecuvântare pentru toate, de a-şi face canonul rânduit, de a se sili spre îndreptarea lor şi de a se ruga pentru părintele lor duhovnicesc.

- Cum trebuie înţeleasă duhovnicia în viaţa Bisericii Ortodoxe?

- Duhovnicia „este judecătorie internă a sufletului creştin care are Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul său, având ca judecător conştiinţa sa, adică ştiinţa de sine, în raport cu legile Domnului, cu ajutorul cărora preotul poate face deosebire între bine şi rău. Întrucât creştinul nu se poate cunoaşte exact pe sine, nici Legea lui Dumnezeu nu o ştie pe deplin şi nici aplicarea la faptele sale nu se poate face fără părtinire. Pentru a-şi completa această judecată internă, apelează la un judecător extern, asemenea lui, dar superior lui, prin harul Duhului Sfânt, pe care îl consultă şi de la care cere ceea ce-i lipseşte – iertare, lumină şi adevăr”.

Acesta este duhovnicul, a cărui misiune este să examineze, să îndrume, să judece în numele lui Hristos, să dea sentinţa dezlegării sau nedezlegării păcatelor, necondiţionat sau condiţionat, toate împlinindu-se în cadrul legilor lui Dumnezeu, date lui de Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, în afara cărora nu poate să fie legare sau dezlegare de păcate, lumină şi adevăr bisericesc (Ioan 14, 15-30; 15, 1-14; Pravila Bisericească de arhim. Nicodim Sachelarie).

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 96-97)