În dimineața zilei de 6 februarie a.c., maica Iuvenalia Diaconița de la Mănăstirea Durău a plecat la Domnul. Avea aproape 100 de ani (i-ar fi împlinit în octombrie), răstimp în care a trecut prin multe încercări, dar și bucurii. Deși în ultimele zile n-a mai putut vorbi, chiar înainte să treacă din viața aceasta, maica a spus „Maica Domnului” și „Domnul”. Mulți am fost cei care ne-am folosit de sfaturile sfinției sale, de viața și trăirile pe care ni le-a împărtășit.

Cel de-al Doilea Război Mondial a prins-o pe maica Iuvenalia la Mănăstirea Durău, unde a fost nevoită să stea o săptămână doar în biserică. „Rușii trăgeau cu tunurile de pe munte, nemții le-o întorceau. Săreau bucăți din pereții bisericii. Era o măcelărie acolo... Doamne ferește ce era! Noi eram flămânde, n-aveam ce mânca și nici nu prea puteam ieși”, își amintea maica Iuvenalia.

Maica Iuvenalia a trecut cu mult curaj și peste momentul decretului 410 din 1959, când foarte mulți monahi au fost scoși din mănăstiri. Dumnezeu a înzestrat-o cu harul rugăciunii și cu darul răbdării, ocrotind-o în grelele încercări prin care a răzbit.

„Cât am mai pribegit, Dumnezeu știe”

Despre sora sfinției sale, maica Mitrofana, „îngerul” care s-a urcat devreme la cer, la doar 25 de ani, fiind bolnavă de tuberculoză, maica Iuvenalia spunea: „Dumnezeu a vrut-o, Măicuța Domnului a luat-o”. Ioana și Maria erau singurele fete ale părinților lor. Aveau amândouă mai puțin de 20 de ani când s-au hotărât să-și închine viața Domnului, plecând, pe rând, la Mănăstirea Văratec. Primind veșmântul îngeresc, aveau să devină monahiile Iuvenalia și Mitrofana.

Maica Iuvenalia a viețuit la Văratec două decenii. „Eram cu ascultarea la arhondaric. Veneau oameni, boieri de tot felul, trebuia curățenie, mâncare. Stăteam până la ora 12 noaptea, până încuiam porțile cele mari ale mănăstirii.” Apoi, maica Iuvenalia a plecat la Agapia, la seminar, pentru studii, ca mai apoi să predea geografie, drept și botanică fetelor care veneau să învețe carte acolo. Dar n-a stat mult, că a venit decretul „și ne-a sărit și mănăstirea, și profesoria. Am plecat cu bățu-n mână, plângând, din mănăstiri. Bătrânele plângeau că rămân singure, fără ucenice. Fetele tinere plângeau și ele... Inițial au spus să rămânem și cele care făcusem seminarul, dar am plecat toate de acolo. Era un urlet în Văratec când a plecat tot tineretul... Aveam 45 de ani atunci. Cât am mai pribegit, Dumnezeu știe”, mărturisea maica.

Mai bine de trei decenii în pustnicie, la poalele muntelui Ceahlău

Pe timpul starețului Nestor Vornicescu, maica Iuvenalia a fost chemată la Mănăstirea Neamț, ca ajutor de bucătăreasă, unde a stat doi ani. Acolo fiind, a aflat că i-a paralizat mama și s-a întors  s-o îngrijească, timp de opt ani.

Când a venit la Durău, era singura maică. „Mă trezeam la cinci dimineața, citeam și la strană, făceam și prescuri, făceam și de mâncare, măturam de la stăreție toată zăpada, îngrijeam cimitirul, biserica, Casa Veniamin. Mai apoi au venit și maicile. Sunt mulți ani de atunci.”

În 1991, cu binecuvântare, maica Iuvenalia s-a retras la casa părintească din Ceahlău unde a viețuit ca o pustnică. Cât a fost în putere, mereu venea pe jos la Sfânta Liturghie, la mănăstire. Era adesea cercetată și de măicuțele de la Durău, care-și umpleau inimile cu dragostea și bunătatea maicii. Bucuria era mare și pentru sfinția sa!

„Sâmbătă, cu o zi înainte de trecerea sa la Domnul, când i-am luat mâna într-a mea, am văzut că mișca degetul mare ca la metanier; iar când îi spuneam rugăciunea Doamne Iisuse, a ridicat ambele mâini strânse la piept”, mărturisește stavrofora Raisia Lungu, stareța Mănăstirii Durău.

****

Acum, maica Iuvenalia și maica Mitrofana s-au întâlnit în ceruri, în fața mult-doritului lor Mire, iar pe pământ sălășluiesc alături una de alta în cimitirul Mănăstirii Durău, lângă clopotnița cea veche a bisericii. Tot aici este înmormântat și un unchi al maicilor, ieromonahul Ilarion, călugăr la Durău, pe când era schit de monahi.

Bunul Dumnezeu s-o primească pe maica Iuvenalia în iubirea Lui cea nesfârșită, cu toți Sfinții Săi, și să rodească în noi sfaturile pline de har ale maicii! Veșnică să-i fie pomenirea!

*****

Din sfaturile maicii Iuvenalia de la Durău: „Să nu-ți lipsească rugăciunea din gând și din gură”

Maica Iuvenalia ne-a spus cândva: „Dumnezeu cel mai mult așteaptă de la noi să avem dragoste. Să fim cu toții ca frații făcuți de-o mamă, într-un pântece crescuți; așa ar trebui să fie frații de la mănăstire. Dacă auzi pe unul că vorbește de rău, învață-l de bine, nu-l lăsa să se rătăcească. Să nu te pui în gură cu nimeni, să n-ai ură, să n-ai răutate.”

Ne-a mai spus că Dumnezeu mai cere de la noi rugăciune și ascultare de cei mai mari, credință și încredere în El și-n puterea Sa: „Dacă vrei să fii călugăr, mai întâi să înveți să fii ascultător, să faci ascultare. Unde te trimite, acolo să te duci. Ceea ce-ți spune, aceea să faci. Când ieși la ascultare, la treabă - tot timpul să ai rugăciunea, să nu-ți lipsească din gând și din gură: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa. Mare grijă să nu blestemi, să nu ocărăști, nu să osândești pe cineva. Să te ții de canonul de rugăciune și să te duci la biserică, la Sfânta Liturghie, la Vecernie, unde e nevoie. Atunci când vine ispita, roagă-te mai tare! Domnul te scoate, dar te lasă să vadă dacă vrei să te mântuiești.”

*****

Măicuță Iuvenalia, privind în urmă, vă pare rău de ceva?

De păcatele pe care le-am făcut îmi pare rău și plâng. De altceva nu-mi pare rău. Că-s bolnavă? Dă-mi, Doamne, răbdare!

Am plecat de la maica Iuvenalia cu o binecuvântare mare cât inima sfinției sale: „Dumnezeu să vă scrie în cartea vieții și să vă ducă la masa Sântului Vasile cel Mare în cealaltă lume, acolo, cu toți îngerii și Sfinții! Să vă mântuiți în Domnul și să vă rugați și pentru noi. Pentru toată lumea să faceți rugăciune. Dă-le, Doamne, oamenilor cu inimă bună, îndeplinirea cererilor lor. Ce doriți, să vă dea Măicuța Domnului! Ea să vă audă și să vă povățuiască!”. (rasofora Epiharia Burlă)