După ce ţi-ai închipuit în imaginaţia ta cele spuse, gândeşte-te că acest împărat - adică mintea -, după ce se va desăvârşi, după cum zic unii, şi se va vărsa în trup, va fi simplu, curat, fără de răutate, având lumină înţelegătoare, după firea lui. Mai înainte însă de Sfântul Botez vede întune­cat, fiind acoperită [mintea] de pâcla păcatului strămoşesc, dar după aceea este toată luminoasă, strălucind cu lumina cea mai presus de fire a darului dumnezeiesc. Ea împrăştie mai multă lumină decât razele soarelui, după cum spune dumne­zeiescul Ioan Gură de Aur, până când rămâne mai înaltă decât întunericul păcatului celui de voie. Tâlcuind cuvântul Apostolului: Iar noi toţi cu faţă descoperită slava Domnului ca prin oglindă privind, spre acelaşi chip ne prefacem din slavă în slavă (2 Cor. 3, 18), aşa zice limba cea frumoasă şi bine grăitoare: „Ce este slava Domnului pe care privind-o ca prin oglindă să ne schimbăm la faţă în acelaşi chip? Când lucrezi darurile Sfântului Botez, aceasta se arată mai evi­dent, dar celui ce are ochi credincioşi nu-i este greu nici acum să o vadă. Iar o dată cu botezul, sufletul străluceşte mai mult de­cât soarele, curăţindu-se cu Duhul Sfânt şi nu privim numai la slava lui Dumnezeu, ci primim şi oarecare luminare de acolo, tot aşa cum, dacă nişte argint curat stă în bătaia raze­lor, reflectă şi el raze. Ci vai mie! Bine este aici a suspina cu amar! Că această slavă negrăită şi înfricoşată rămâne întru noi o zi-două. Şi de aceea o stingem noi: deoarece aducem asupra ei iarna lucrurilor vieţii, şi-i gonim razele cu desimea norilor. Căci iarna se numesc lucrurile acestei vieţi, ele fiind mai posomorâte decât anotimpul iarna."

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 99)