Ce este bărbăția?
„Bărbăția este tăria în chinuri...” Sfânta Scriptură numește bărbăția putere. Iar Isidor Pelusiotul zice: „Considerăm bărbăția disprețuirea greutăților și purtarea cu vitejie a tot ceea ni se întâmplă”.
Teodorit spune despre bărbăție: „Numim bărbăție dreapta mișcare a iuțimii, după cum cutezanța este o mișcare nedreaptă și neorânduită”[1].
Sfântul Clement descriind caracterul bărbăției zice: „iar de bărbăție se folosește nu numai prin faptul că rabdă necazurile, ci și prin faptul că se abține de la plăcere, poftă, întristare și mânie și în general se împotrivește la tot ceea ce ne stăpânește cu putere sau cu vreo înșelare. Căci nu trebuie să răbdăm răutățile și cele rele[2], ci pe acelea trebuie să le respingem și să răbdăm numai necazurile cele înfricoșate... Iar chipurile bărbăției sunt răbdarea, chibzuința, mărimea de suflet, libertatea și cuviința.”[3] Iar Sfântul Grigorie din Nazianz definește bărbăția după cum urmează: „Bărbăția este tăria în chinuri...”[4] Sfânta Scriptură numește bărbăția putere[5]. Iar Isidor Pelusiotul zice: „Considerăm bărbăția disprețuirea greutăților și purtarea cu vitejie a tot ceea ni se întâmplă”[6].
Care sunt răutățile opuse acestei virtuți?
Răutățile opuse virtuții bărbăției sunt: lipsa curajului, lașitatea, trădarea.
(Sfântul Nectarie de Eghina, Morala creștină, carte în curs de tipărire la Editura Doxologia)
[1]Teodorit al Cirului, Despre Pronie, Cuvântul al VI-lea, PG 83, 648A.
[2]Aici prin răutăți și cele rele înțelege păcatele și patimile. Nu este vorba de răbdarea răului cum este reaua pătimire, care presupune să răbdăm toate relele care ni se întâmplă, ci aici e vorba de păcate, de vicii și patimi pe care în nici un caz nu trebuie să le răbdăm, ci să le respingem cu tărie.
[3]Clement Alexandrinul, Stromate, VII, 3, PG 9, 421C.
[4]Sf. Grigorie Teologul, Poeme morale, PG 37, 949A.
[5]Deut. 8, 17; Ps. 16, 12; 17, 2; 21,16; Iov 6,12; Is. 35,4; Ier. 16, 19; Plângeri, 1, 14. Efes. 3, 18; (De asemenea, Sf. Nectarie Kefalas, 135 de Capete, Despre bărbăție și putere, Comoara cuvintelor sfinte și filosofice, vol.1, 345-346).
[6]Sf. Isidor Pelusiotul, Epistole, Cartea a 5-a, 465, Către Asclepios, PG 78, 1596D-1597A (Sf. Nectarie Kefalas,Comoara cuvintelor sfinte și filosofice, vol.1, 345.
Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului
Oamenii sfinți trăiesc chiar lângă noi
Traducere și adaptare:Sursa:Extras din Sfântul Nectarie de Eghina, Morala creștină, carte în curs de tipărire la Editura DoxologiaSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro