Între altele, de multe ori, păcate pe care nu le conștientizăm fiindcă n-avem bărbăția să lăsăm lumina dumnezeiască să ne arate păcatul, starea jalnică în care suntem. Încercăm să ne dăm scuze, facem comparații cu alții, ne închipuim nu știu ce, trecem peste și „măturăm sub covor“ (zice limba engleză), trecem mai departe și nu băgăm de seamă. Sunt și lucruri pe care încă nu le conștientizăm fiindcă încă nu avem destulă lumină dumnezeiască. Dacă vă uitați la lucrul pe care-l socoteați ca pe un lucru primitiv în viața duhovnicească, întrebările pentru spovedanie pe care le găsiți în Molitfelnic și în alte scrieri, totuși vin oameni și spun: o, părinte, nu știam că asta era un păcat. Deci, e un început de conștientizare, un început de lumină; nu știam, dar acum știu, am ieșit încă o jumătate de pas din neființa mea.
Cele tăinuite în sufletul meu, uneori sunt tăinuite fiindcă eu n-am îndrăzneala să recunosc că acesta sunt și Dumnezeu nu vrea să mă nedreptățească și mă lasă „ascuns după tufișuri“ și nu vede. Ori sunt încă necunoașteri. Vorbeam de conștientizarea păcatului ca fiind lumina care deja lucrează în om.
Multă vreme ziceam: cine vede lumina dumnezeiască ca să vezi că ești păcătos? Apoi am observat tocmai diferitele grade de conștiință a păcatului în diferiți oameni. Recent am văzut într-o carte a domnului Gabriel Liiceanu care are ca temă dragostea, în ultimul capitol (despre închisoarea din Pitești), unde vorbește despre un om care seara se plimba îmbrăcat impecabil (cravată, cămașă albă etc.), iar ziua purta șorț și spărgea fețele prizonierilor cu o piatră; Domnul să-l ierte și să-l lumineze și acolo! Atâta inconștiență de păcat, căci el își făcea meseria aceasta care, pesemne, îi plăcea și, mulțumit de sine se plimba elegant în restul zilei. Acesta e un caz extrem, dar el există; Gabriel Liiceanu îl dă pe nume acolo – am uitat numele și l-aș păstra numai ca să-l pun la rugăciune. Însă, și la nivele mai scăzute, și în viața noastră dacă ne uităm, poate în tinerețea și în copilăria noastră, eram inconștienți de niște lucruri pe care cândva în viața noastră poate nu le mai putem face. Pentru a conștientiza păcatul trebuie rugăciune ca Domnul să ne dea acea bărbăție să recunoaștem realitatea așa cum este.