Preacuvioase Părinte Stareț, ce ați dori să transmiteți oamenilor ce vin aici, la Bisericani?

Credincioșilor care vin într-un număr destul de mic, comparativ cu alte mănăstiri din zonă, le transmitem că, dacă vor avea credință dreaptă în Dumnezeu și se vor ruga cu evlavie la Maica Domnului, ea îi va salva din toate greutățile. În primul rând, cel mai mare lucru este salvarea sufletului. Noi, în viața aceasta, cerem multe de la Dumnezeu. Poate căutăm, de cele mai multe ori, să trăim bine aici, să avem o fericire care este trecătoare și vremelnică...

Și cât luptăm pentru ea și cât ne zbatem. Ne și îmbolnăvim.

Exact. Dar cel mai important lucru este să putem înțelege esențialul: să ne curățim sufletul de păcate. Să nu plecăm din viața aceasta nepocăiți și necurățiți de păcatele săvârșite ca oameni, fără a ne vedea pe noi că suntem neputincioși. Să nu căutăm doar să trăim bine în lumea aceasta. Ne amintim de viața acestor mari Părinți care au trăit aici, în Mănăstirea Bisericani, de Sfântul Iosif și de Sfântul Chiriac, care au iubit mai mult decât orice în lumea aceasta pe Dumnezeu. Nu s-au legat de lucrurile materiale și trecătoare; le-au folosit doar atât cât au fost necesare existenței.

Preacuvioase Părinte Stareț, cum poate un om să ajungă să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât orice pe lumea aceasta?

Înainte de a-L iubi pe Dumnezeu, trebuie să ajungem la cunoașterea lui Dumnezeu. El ne-a iubit mai întâi, cu o iubire care nu se poate explica în cuvinte! Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care a făcut-o pentru neamul omenesc, este de nedescris.

Ceea ce mărturisește Sfânta Evanghelie, cât a suferit pentru răscumpărarea noastră și ce a îndurat El, Dumnezeu fiind și om în același timp; atâta batjocură și umilință a răbdat de la om! El putea doar cu privirea să-i facă cenușă pe cei care-L băteau cu biciul, pe cei care-L scuipau. Și pământul, universul întreg s-a cutremurat, a suferit alături de Mântuitorul, când a văzut câtă batjocură a putut să aducă omul asupra Sa, ca pe noi să ne scoată din focul cel veșnic al iadului.

Mintea omenească nu poate să conceapă câtă bunătate a arătat Dumnezeu față de om. Dacă noi medităm câtuși de puțin la bunătatea lui Dumnezeu față de noi, atunci vom începe și noi să ne curățim sufletul, ca să putem dobândi viața cea veșnică. Cum se spune: „Cel ce va mânca Trupul Meu și va bea Sângele Meu, viața veșnică va moșteni în Împărăția Cerurilor”.