Ce este unirea minţii cu inima?

Cuvinte duhovnicești

Ce este unirea minţii cu inima?

În esenţă vorbind, aceasta înseamnă unirea tuturor puterilor sufleteşti într-una pentru a le concentra pe toate în Dumnezeu, ceea ce este imposibil prin separarea lor.

Multă vreme nu am putut înţelege ce este unirea minţii cu inima. În esenţă vorbind, aceasta înseamnă unirea tuturor puterilor sufleteşti într-una pentru a le concentra pe toate în Dumnezeu, ceea ce este imposibil prin separarea lor. Această lege a unităţii o am în vedere nu numai în cazul rugăciunii lui Iisus, ci oriunde. De exemplu, când în lupta cu duşmanul nu există o forţă închegată, atunci duşmanul atacând când un detaşament, când altul, curând înfrânge întreaga armată, nimicind detaşament după detaşament. Tot aşa se întâmplă şi cu soarele care, luminând pământul, nu poate să ardă nimic, deoarece razele lui se dispersează pe toată suprafaţa pământului. Dar dacă luăm o sticlă şi cu această sticlă concentrăm toate razele într-un singur punct, atunci o bucată de lemn sau de hârtie sau orice altceva puse acolo vor lua foc. Acelaşi lucru se poate spune şi despre muzică. Ce frumuseţe poate avea o notă sau un sunet luate separat în dezordine? Putem spune că nu are nici un fel de frumuseţe. Dar aceleaşi sunete în operele genialilor creatori primesc o mare forţă şi frumuseţe.

(Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 149)