Părintele Rafail: Astăzi se confundă cu o revenire la o moralitate, cu o moralitate neinspirantă și insipidă. Nu! Moralitatea este numai un prim pas de întoarcere, un prim pas primitiv de întoarcere la viața duhovnicească. Când citiți Noul Testament vedeți de câte ori apostolii vorbesc de noua viață în Hristos. Este într-adevăr o viață în Duh. Viața duhovnicească este a trece de la viața noastră primitivă, biologică, pentru care nu am nici un cuvânt de prihană [...] Viața în Duh înseamnă a pătrunde în legile, dacă le putem numi legi, ale vieții dumnezeiești, care viață nu cunoaște stricăciune, nici micșorare, nici suferință - suferința este un mers spre moarte, este o pierdere - deci viața duhovnicească nu cunoaște pierdere și a intra înainte de moartea noastră biologică, a intra în aceste elemente ale vieții veșnice, este viața duhovnicească.

Să luăm dragostea. Uite, vă dau un exemplu: de câte ori au venit la mine oameni zdrobiți de viața aceasta, cu încurcături inexplicabile, cu probleme de nerezolvat și în neputința mea, așa cum ne-a spus părintele nostru duhovnicesc (n.n. Este vorba de părintele Sofronie. Născut în 1896 la Moscova, părintele a manifestat de timpuriu o reală vocație de artist plastic, absolvind Școala Naționala de Arte Frumoase din Moscova. În 1925 pleacă la Muntele Athos și intră ca monah în mănăstirea Sfântul Pantelimon. Aici cunoaște pe Cuviosul Siluan căruia îi devine ucenicul si moștenitorul spiritual. În 1959 întemeiază la Maldon în Essex prima comunitate monahală ortodoxă britanică: Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, al cărui stareț rămâne până la moarte și unde în 1988 a fost sfințită prima biserică închinată Cuviosului Siluan) dacă au venit la mine i-am primit, așa cum i-au primit și frații mei din mănăstire și dacă i-am ascultat și dacă am avut atât de puțina dragoste să-i ascultăm fără să judecăm, de multe ori așa de puțină dragoste a lucrat așa o înviere în viața acestor oameni că uneori am rămas pur și simplu nu uimiți, trăsniți! De unde până unde!

Deci, ce vreau să zic: dragostea în cele mai mici manifestări nu este o chestie psihologică, nici măcar morală; este legea vieții, și legea vieții aduce înviere. Viața duhovnicească este lucrul despre care se vorbește în teologia noastră cu terminologie eretică: mistica. Pentru noi, în ortodoxie, mistica nu există! Ce se numește mistică, aia îi viață duhovnicească, fiindcă este a Duhului, pentru că Duhul nu se poate exprima în termenii logicii formale, nici în materialitate, e tainică fiindcă face minuni, face lucruri la care nu ne așteptăm. Chiar și asta: împărtășești puțină dragoste unui aproape și te minunezi de unde până unde, că învie toată viața lui și de multe ori și alții împrejurul lui. Deci, în câteva cuvinte, asta este viața duhovnicească și tare m-aș bucura ca acest cuvânt "mistica" aproape să nu nu se mai audă fiindcă vine dintr-o erezie care nu a știut rațional unde să plaseze niște fenomene pe care nu le putea nega și atunci a inventat un sertar pe care l-a intitulat mistică și tot ce nu înțelegi bagi acolo și zici: "asta-i mistic, asta nu-i mistic". Nu! Noi n-avem nevoie de termenul acesta dar dacă există se întrebuințează și ăsta.

Pentru noi este Viață duhovnicească, adică viață prin care acum începem să lucrăm pocăința noastră, începem să vedem mai limpede azi, începem să înțelegem cuvântul din Scriptură mai bine decât ieri, mâine înțeleg mai multe lucruri, fac un lucru care prin a-l face îmi deschide ochii dacă este drept lucrul pe care l-am făcut și experiența fizică pe care o am poate că îmi deschide niște orizonturi la care nu mă așteptam [...]

Fiindcă ce este pocăința? Iarăși un lucru care nu se înțelege drept astăzi. Pocăința nu este numai o părere de rău și o miorlăială pentru niște răutăți pe care le-am făcut, pocăința este, cum am zis, dinamica către viața veșnică. Părintele nostru duhovnicesc, și dacă vă uitați, în armonie cu toată Filocalia, spune că este începutul autenticei contemplări. Ce se întâmplă în pocăință? Uitați-vă câți oameni dimprejurul nostru, dar și noi ieri alaltăieri suntem inconștienți de păcate - trăim păcatul și nu știm că este păcat. De câte ori n-am auzit: "O! părinte, nu știam că ăsta-i un păcat!" sau eu cândva aceasta n-am știut că-i păcat decât văzând într-o rugăciune sau în întrebările acelea din Molitfelnic. Deci conștientizarea păcatului. Dar în această conștientizare nu este numai lucrul acesta faptic. De câte ori ai încercat să convingi pe cineva că ăsta nu-i un lucru bun, un păcat și nu te-a crezut? Și ce se întâmplă când începe să te creadă? Ce se întâmplă când eu conștientizez că un lucru a fost păcat? Încep să văd întunericul în care sunt. Și ce-mi arată acest întuneric? Decât că e prezentă o lumină pe undeva în viața mea. Deci conștientizarea păcatului, în două cuvinte este - v-o spun din partea filocalicilor și-a părintelui meu duhovnic - este lumina necreată, este Dumnezeu Însuși Care-mi luminează conștiința. Acum risc deznădejdea, dar acum nu-i momentul să deznădăjduiesc că sunt mai rău decât ieri, ba sunt mai bine, sunt tot păcătosul de ieri, dar încep să fiu conștient. Văzând acum răul și întunericul păcatului meu pot să deznădăjduiesc, dar eu sunt mai prețios în ochii lui Dumnezeu decât atunci când eram același păcătos dar habar n-aveam. De ce? Fiindcă Dumnezeu găsește în mine pe cineva cu care poate să înceapă a vorbi și zicea părintele Sofronie: Viața pocăinței nu este altceva decât întoarcerea omului de către întunericul pe care astăzi lumina lui Dumnezeu mi-l descoperă, către acea lumină. Contemplarea luminii necreate, a lui Dumnezeu Însuși, nu este așa un fenomen cum ni-l închipuim noi. Este un lucru care este într-un firesc al dezvoltării omului, al devenirii omului întru ființă, un firesc, când omul a devenit o minte de Dumnezeu văzătoare fiindcă printr-o ascultare a graiului tainic al lui Dumnezeu îmi dezvăluie întunericul, încep să văd ceva în viața mea - dă-ne Doamne și auzi-ne ca rugăciune! - încep să văd însăși lumina. Părintele nostru Sofronie zicea: de-abia atunci o să-ți dai seama că asta este acea lumină care în zilele deznădejdilor mele mă lumina ca să-mi văd întunericul, ca să încep călătoria mea dintru întuneric întru lumină.

Asta este ce numesc viața duhovnicească.