Dacă atunci când ne rugăm ne vin în minte idei sau rezolvările unor probleme, ce să facem? Să continuăm rugăciunea sau să ne oprim?

Păi, e mai bine să continui, pentru că dacă te vei duce să împlinești atunci ideea, vrăjmașul îți va da de fiecare dată idei. L-am întrebat pe părintele Selafiil: „Părinte Selafiil, cum, oare, mie numai îmi vine în cap o trăznaie, mă apuc să fac un lucru bun, mă gândesc, uite, de acum, fac așa, când mă trezesc de acum ispitit. Oare știe diavolul gândurile omului?”. Zice: „Nu”. „Dar atunci, de unde află?” „Din fapte.”

Deci, el dacă îmi dă în gând ideea, în timp ce eu mă pun la rugăciune. „Măi, uite ce treabă, uite aia acolo ai uitat-o. De scris aia, n-ai terminat, ți-a venit ideea”. Ce pățesc eu. Atunci eu, dacă mă ridic, închid Psalmii și mă duc și scriu, de fiecare dată o să-mi dea idei, și una mai genială decât alta. Înțelegeți? Așa și noi, să lăsăm să răbdăm până la urmă, atunci diavolul nu poate vedea ce efect a avut gândul lui în mintea noastră. El poate crede că noi nu ne-am tulburat deloc, deși noi am fost plini de gânduri. 

Să stăm un pic, să zicem: Doamne, izbăvește-mă de ispita asta! Apoi, adu-ți aminte că ești muritor și poți muri până ajungi a îndeplini ideea aia.

Așa că, să nu risipim, căci în zadar vom face tot binele de pe lume, dacă el ne va despărți de Hristos. Cu gânduri de-astea scăpăm. Să nu ne ridicăm. Nu-i bine să te ridici atunci de la rugăciune, că de fiecare dată ne va ridica. Și o singură dată dacă ne-a ridicat, oho!, cât timp vom fi ispitiți?

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 28-29)