Mult se poate trudi omul în lumea aceasta, mult se poate osteni pentru binele celorlalți și totuși să nu-și curețe sufletul de păcat. Poate trece de cele mai multe vămi, dar la vama milosârdiei, din pricina alipirii gândului său de cele lumești, să se prăvale în prăpastie — căci cu toată osteneala, nu a băgat de seamă că învârtoșarea inimii l-a legat de puterile diavolești. În viața lui a făcut multe lucruri bune, mulți s-au mântuit prin ostenelile sale — de pildă a înălțat locașuri de închinare — dar nu a purtat multă grijă curățirii sufletului, căci a fost legat de cele lumești (și alipirea de cele lumești nu-i îngăduie să pătrundă în lumea celor nepieritoare, pe care numai sufletul curat le poate pricepe). După măsura nemilosârdiei sale, el se găsește în puterea duhurilor viclene. Se află în stăpânirea duhurilor viclene, și, ca un rob, săvârșește ce i se poruncesc, atât aici, cât este în trup, dar și după plecarea din trup — este silit să săvârșească cele ce i se poruncesc.

(Starețul Tadei de la Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 138)