Apostolul Filip i-a spus Domnului: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns”. Blândul Domn i-a răspuns: „Cel ce Mă vede pe Mine vede şi pe Cel ce M-a trimis pe Mine”. Şi a adăugat: „Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine” (Ioan 14, 18-11; 12, 45). Şi iarăşi a spus: „Toate câte are Tatăl ale Mele sunt” (Ioan 16, 15); „Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). Mai apoi, iudeii au luat pietre ca să le arunce asupra Lui pentru a-L omorî deoarece spuneau: „Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu” (Ioan 10, 33). Au vorbit după cum vedeau ei, orbiţi fiind de păcat. Ei au văzut în Hristos - sau mai bine zis în jurul lui Hristos - doar un corp omenesc, dar ceea ce era dincolo de corp, dincolo de sângele purpuriu şi de carne era ascuns ochilor lor. Gândiţi-vă care este diferenţa dintre un simplu fir de cupru aruncat pe pământ şi un fir de cupru ce conduce electricitatea, gândul şi vocea. Pentru un ochi lipsit de inteligenţă şi de experienţă acestea par identice. Ochii sufletelor lor erau însă legaţi şi astfel, când au privit, nu au putut vedea fiinţa lui Dumnezeu în fiinţa unui om. 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Traducere din limba engleză: Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 18)