Când mâncăm, să fim cu luare aminte și la lucrul acesta, adică să nu alegem mâncărurile gustoase. Aceasta este o însuşire a animalelor. Când refuzăm să mâncam, o facem spre a smeri membrele trupeşti care se revoltă şi pentru a da libertate mişcărilor duhului.

Postul adevărat nu constă doar în a istovi trupul, ci şi în a-i da celui înfometat pâinea pe care ai vrea să o mănânci tu.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înainte de a începe lucrarea pentru izbăvirea neamului omenesc, s-a întărit cu post îndelungat. Toţi asceţii, când au început să-I slujească Domnului, s-au înarmat cu postul. Au început drumul crucii prin post. Şi îşi măsurau sporul în asceză prin sporul pe care-l aveau la post.

Cu cât trupul postitorului slăbeşte şi se subţiază, cu atât viaţa sa duhovnicească se desăvârşeşte şi devine primitor de minuni. Atunci duhul lucrează ca într-un trup nematerial. Simţurile exterioare sunt pecetluite şi mintea se depărtează de pământ, se ridică la cer şi se cufundă pe de-a-ntregul în contemplarea lumii duhovniceşti.

Să te hrăneşti în fiecare zi atâta încât trupul, întărit fiind, să devină prieten şi ajutor al sufletului în dobândirea virtuţii. Altfel, slăbirea trupului poate provoca şi slăbirea sufletului. Miercurea şi vinerea, şi îndeosebi în timpul celor patru mari posturi ale anului, să mănânci o dată pe zi, după exemplul Părinţilor, şi îngerul Domnului te va ocroti.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, pp. 335-336)