Ce înseamnă să lucrezi virtuțile?

Cuvinte duhovnicești

Ce înseamnă să lucrezi virtuțile?

Fericitul Marcu monahul a zis: „Orice virtute care se lucrează se numește cruce, când împlinește porunca Duhului”.

Când vei pune început virtuții, să nu te miri dacă izvorăsc asupra ta, din tot locul, necazuri aspre și tari. Că nu se numește virtute aceea, care nu e însoțită de greutăți în lucrarea ei.

Că virtutea chiar de acolo își trage numele, cum zice Sfântul Ioan: că peste virtute cad de obicei greutățile; și se prihănește virtutea când cel ce o lucrează își trage răsufletul (se odihnește). Încă și fericitul Marcu monahul a zis: „Orice virtute care se lucrează se numește cruce, când împlinește porunca Duhului”. De aceea, „toți cei ce vor să trăiască cu teama Domnului vor fi prigoniți în (numele lui) Iisus Hristos” (II Timotei 3, 12). Și: „cel ce voiește să vie după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Și dacă cineva nu va voi să trăiască în odihnă, pierzându-și sufletul său pentru Mine, acela îl va afla pe el” (Marcu 8, 34). Și iată, de aceea ți-a luat-o Domnul înainte, și ți-a pus înainte crucea, ca să dai asupra ta o hotărâre de moarte, și să trimiți sufletul tău să iasă în calea Lui.

(Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 93)

Citește despre: