Orice israelit, adică mintea care vede pe Dumnezeu, face propriului fiu, Iosif, adică celui care este născut după Dumnezeu, o tunică pestriţă, care îl îmbracă, după modul etic, cu felurimea diversă a virtuţilor. Aşadar, înaintea acestuia - căci Iosif se tâlcuieşte adăugare - se închină tatăl, şi mama, şi fraţii lui, adică legea firii şi simţirea care o hrăneşte se închină în faţa oricui face să crească şi să sporească măsurile virtuţii şi ale cunoştinţei, supunându-se cu raţiunile lor naturale şi sensibile. Dar fiindcă Iosif se înţelege [ca un chip] pentru Domnul, se poate spune pe bună dreptate că Dumnezeu şi Tatăl face propriului Său Fiu după fire o tunică pestriţă, tocmai pe aceea pe care a luat-o de la noi pentru noi, trupul împestriţat cu dumnezeieştile virtuţi precum spusa din Psalmul acela: „Dar Tu trup mi-ai întocmit", şi de care dezbrăcându-i fraţii cei după trup, care sunt iudeii, şi-au pătat mâinile cu sângele pătimirii. Aşadar, s-au închinat acestuia tatăl, şi mama, şi cei doisprezece fraţi, adică Legea şi slujirea ei şi cei ce au crezut din cele douăsprezece seminţii.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 93)