Te roade faptul că nu știi care este înțelesul acestor cuvinte, pe care de-atâtea ori le-ai auzit și le-ai rostit asupra celor răposați. Și bine faci că întrebi. Cu cât cunoaște omul mai bine vechea și buna noastră credință ortodoxă, cu atât o îndrăgește mai mult.

Am auzit odată cum cineva, într-o cuvântare funebră, a strigat: „Veșnică să-ți fie pomenirea pe pământ!”. Am fost mirat de această greșită interpretare a credinței noastre. Oare poate fi ceva veșnic pe pământ, unde totul trece grabnic ca o nuntă? Cu adevărat, de tot nimic bine dorim noi răposatului când îi dorim să-i fie pomenirea veșnică în această lume, care va lua sfârșit ea însăși. Să zicem însă că numele cuiva se pomenește pe pământ până la sfârșitul vremurilor: ce folos are din asta omul, dacă pomenirea lui este uitată în Ceruri?

Drept este să îi dorim răposatului să i se pomenească numele în veșnicie și în Împărăția lui Dumnezeu. Acesta este tâlcul cuvintelor: „Veșnică pomenire”.

Ucenicii lui Hristos s-au lăudat odată învățătorului lor zicând: „Doamne, și dracii se supun nouă în numele Tău!”. Iar Domnul le-a răspuns să nu se bucure de asta, ci le-a zis: „bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri”, adică deoarece sunt știute și amintite și pomenite în cereasca împărăție a luminii și a vieții.

În Sfânta Scriptură se spune adeseori cum vor fi scrise numele drepților în Cartea celor vii, în timp ce numele păcătoșilor vor fi șterse și date uitării. Din pilda cu bogatul și Lazăr vedem că Domnul rostește numele lui Lazăr cu preacurata Sa gură, în timp ce trece sub tăcere numele bogatului nedrept. Asta înseamnă că Lazăr a intrat în Împărăția Cerurilor și a dobândit viață veșnică și veșnică pomenire, iar bogătașul păcătos a pierdut și împărăția, și viața, și numele.

În dumnezeiasca învățătură, numele este uneori identificat cu omul. Într-un loc din Apocalipsă se spune: „și au murit în acel cutremur nume de oameni șapte mii” (11, 13). Prin cutremur trebuie să înțelegem marile ispite la care fiind supuși oamenii, șapte mii dintre ei au căzut de la Hristos și și-au pierdut sufletele. Asta înseamnă că nu au pierit doar trupurile lor – asta are puțină însemnătate –, ci sufletele și numele. Numele lor au fost nimicite în veșnicie și șterse din Cartea celor vii.

Cine dorește pomenire fără de moarte în veșnicie, evanghelic lucru dorește. Dar cine dorește nume fără de moarte pe pământ, deșert lucru dorește. Să știi că mulți sunt care petrecându-și această viață fără să se audă de ei și fără să fie băgați în seamă au dobândit nume fără de moarte în lumea cealaltă, mai presus de moarte și de schimbare. Cugetă la aceasta, frate Melentie, și Dumnezeu îți va descoperi și mai multe. Iar când vei auzi de moartea mea, spune la rugăciune: „Veșnica lui pomenire!”.

Pace ție și sănătate de la Domnul!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi – scrisori misionare, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2002, pp. 55-56)