Un suflet fără răutate, simplu, smerit, blând, care își dezrădăcinează egoismul cu toate patimile lui, este ca o unealtă docilă în mâinile unui meșter. Printr-un asemenea suflet care, în locul egoismului, se umple de darurile Sfântului Duh, Dumnezeu lucrează, zidește, dărâmă și arde puterile vrăjmașe – așa cum un electrician se folosește de aparatul său electric de sudură. Și tocmai de aceea o unealtă și un vas ales al lui Dumnezeu spune despre sine: „Prin darul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine”, iar Sfântul Serafim de Sarov învață că întregul scop al vieții noastre nu este decât acumularea Duhului Sfânt.

Dacă în lupta cu noi înșine vom dobândi darul Duhului Sfânt, atunci nici furtuna, nici ploile, nici vânturile, nici oamenii și nici demonii nu ne vor putea face vreun rău. Dimpotrivă, un astfel de suflet plin de energia divină va opri furtuna și vânturile ca să se facă liniște, va despica în două Marea Roșie, va scoate apă din piatră seacă, va învia morții și, ceea ce este mai important decât orice, va învia mii de suflete, scoțându-le din mormintele patimilor și păcatelor. Fierul roșu aplicat pe mușcătura de șarpe îl scapă pe om din ghearele morții, dar ceea ce arde otrava vechiului balaur nu e fierul voinței noastre personale, ci focul cel ceresc de care e pătruns fierul.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 52)