Ce să fac cu ramurile binecuvântate la Florii după ce se usucă?
Doamne ajută! Vă rugăm să ne spuneți ce trebuie să facă un creștin cu crenguțele sfințite de Florii la biserică. Cu toții știm de tradiția de a veni la biserică cu flori și crenguțe verzi, care se sfințesc și se duc acasă, se pun lângă sau la icoană. Dar ce facem peste o săptămână-două-trei când florile se ofilesc, crenguțele se usucă? Întotdeauna am avut remușcări să le arunc.
După părerea mea trebuie să avem moderație în toate. Ramurile de salcie binecuvântate de Florii nu sunt nişte relicve miraculoase, ci un simbol, o rememorare a faptei celor ce l-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos cu ramuri verzi de finic (curmal) la intrarea Sa în Ierusalim. Adevărat, ele sunt binecuvântate şi cum a zis părintele, nu le aruncăm la gunoi pentru că respectăm binecuvântarea lui Dumnezeu, dar nu pentru că cinstim crengile de salcie. În ziua Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim Îl avem în centru pe Iisus Hristos şi nu ramurile de salcie. Privesc cu tristețe oamenii care după Sfânta Liturghie din Duminica Intrării Domnului în Ierusalim se bruschează, se împing, se agită şi se bat pentru a lua câteva ramuri de salcie. Nu aceasta este esența credinței, ci Evanghelia lui Hristos, împlinirea poruncilor Mântuitorului, precum şi Sfintele Slujbe ale Bisericii. Să nu alunecăm prea mult către practici care cochetează cu păgânismul!
Și eu vă mulțumesc și mă iertați! Doresc tuturor o Săptămână a Patimilor Domnului care să fie un urcuș duhovnicesc către Marele Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!
Daca imi permiteti sa adaug un comentariu.
Eu una strang totul intr-o punguta ca sunt candele vechi uzate ,icoane,carti ce s-a rupt ,salcie,calendare vechi etc tot ce tine de Biserica le strang iar cand am mai multe le duc la Biserica si le las omului ce vinde lumanari.Cum aici unde traiesc nu am cum sa le ard si nici sa le ingrop cel mai bine le duc la Biserica cel mai bine.Asa va sfatuiesc si pe voi.Doamne ajuta!
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
Putem compara slujba de la televizor sau din online cu cea de la biserică?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
Doamne ajută!
Consider că cel mai potrivit ar fi ca rămurelele (stâlpările) binecuvântate în Duminica Floriilor, să fie arse, atunci când se usucă sau, dacă prima variantă este mai greu de pus în practică (mai ales la oraș) cred că ar putea fi îngropate, pentru a se „reîntoarce” în natură. Oricum, ar trebui păstrate cât mai mult timp.
În nici un caz nu ar trebui aruncate la gunoi/tomberon, ca semn de respect pentru binecuvântarea lui Dumnezeu, ce a venit asupra lor, prin rugăciunea specială pe care preotul o rostește în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim.
Bucurii de la Domnul!
pr. Andrei