Ce sunt organele simțurilor?

Cuvinte duhovnicești

Ce sunt organele simțurilor?

Simţurile - prin care căzând sufletul în cele din afară se sprijină de cele după socoteală -, Scriptura le-a numit ferestre care, după cum zice cuvântul, fac cale morţii ca nişte intrări.

Aceste organe ale simţurilor sunt ferestre prin care intră în suflet viaţa şi moartea — viaţa atunci când se ocârmuiesc bine şi nu îşi primesc desfătările lor cele fireşti, iar moartea când ele gustă mortăciunile ca păsările cele carnivore, ţărâna, ca şarpele şi putreziciunile, ca muştele. Acestea se întâmplă când gustă din dezmierdările cele de suflet vătămătoare şi de moarte purtătoare. De aceea şi dumnezeiescul Ieremia, referindu-se la aceste simţuri, zicea: s-a suit moartea prin ferestrele voastre (Ir. 9, 20). Tâlcuind acest text, Sfântul Grigorie de Nyssa zice: „Cine nu ştie [ce vrea să transmită această] taină a Scripturii - în fapt ce vrea ea să exprime - că adică prin ferestre a intrat moartea? Simţurile - prin care căzând sufletul în cele din afară se sprijină de cele după socoteală -, Scriptura le-a numit ferestre care, după cum zice cuvântul, fac cale morţii ca nişte intrări.”

(Sfântul Nicodim AghioritulPaza celor cinci simțuri, Editura Egumenița, Galați, p. 207)

Citește despre: