Ce trebuie să fac pentru a-mi găsi un duhovnic?

Întreabă preotul

Ce trebuie să fac pentru a-mi găsi un duhovnic?

Constantin
întreabă:

Doamne ajută! Ce trebuie să fac pentru a-mi găsi un duhovnic?

pr Andrei Atudori a răspuns:
1 August 2018

Doamne ajută!

Constantin, iată ce este de dorit să faci:

  1. Roagă-te mult.

Acesta este rugăciunea pentru găsirea unui duhovnic:

Doamne, Tu care nu voiești moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu, Tu care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină și care sunt morți prin păcat și spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putință omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din toate puterile mele, ca și Ție, și făcând voia Ta în a lui, să-Ți plac Ție, singurului Dumnezeu, și să mă învrednicesc și eu, păcatosul, de Împărăția Ta. Amin.

 

Spune-i lui Dumnezeu gândul și dorința ta. El te va călăuzi!

      2.  Caută 

De dorit ar fi să te spovedești la părintele tău paroh sau la un preot ce slujește la biserica de care aparții. Relația dintre duhovnic și ucenic se construiește în timp.

Duhovnicul tău nu va cădea din cer. Trebuie să îl cauți!

Ai întâlnit un preot care ți s-a părut „pe inima ta”? Sau un preot care predică frumos? Sau un preot care slujește cu suflet iar îți este drag să mergi la slujbele săvârșite de el? Sau un preot despre care ți s-a părut că ai putea să i te deschizi? Abordează-l și roagă-l să te primească la spovedanie.

Ai auzit de un astfel de părinte? Atunci mergi la slujbe la biserica și vezi cum slujește, ascută-l cu predică, cum vorbește cu credincioși etc. Apoi, dacă simți ți-ar face plăcere să îți fie duhovnic, abordează-l și roagă-l să te primească la spovedanie.

Nu există rețete pentru a găsi un duhovnic și nici vreun catalog din care să îți alegi unul... Mergi și caută!
Părintele Iustin Pârvu spunea la un moment dat că un duhovnic bun: „Este greu de găsit, dar nu-ţi trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoşti un povăţuitor duhovnicesc. Cel care caută cu adevărat un povăţuitor duhovnicesc, la momentul potrivit, îl va simţi. Sufletul simte cui trebuie să i se încredinţeze, căci Dumnezeu este Cel Care pune în inimă dragostea faţă de cel căruia ţi-a rânduit să îi urmezi. ”

Dumnezeu să te lumineze!

Pr. Andrei

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: