Au venit deunăzi o doamnă şi un domn cu o fetiţă şi s-au aşezat la masă şi făcea şi copiliţa o cruce mare; cum au învăţat-o tatăl ei şi mamă-sa. Cei mai buni profesori de religie pentru copii tot părinţii au rămas. Dacă nu-i învăţaţi voi prin exemplu, se trezesc nişte sălbatici, nişte fiare. Nu mai ştiu ce-i mamă, ce-i tată, ce-i ruşine, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată, ce este Rai, ce este iad, ce este muncă veşnică, ce este viaţă veşnică… Nimic. S-a trezit cu totul nebun, cu totul stricat la minte. Dacă nu învaţă credinţa în casă de la părinţi, nu au nici o educaţie. Ei fac toate răutăţile, fără mustrare de conştiinţă. Şi atunci plâng mamele. Câte mame vin şi plâng aici!

Cea mai mare datorie pe care o aveţi voi cei căsătoriţi, asta este: să aveţi mare grijă cum vă creşteţi copiii. Dacă în familie, cât ai copilul acasă în cei şapte ani, nu te-ai grijit să-l înveţi rugăciuni, să facă cruce, să ştie Tatăl nostru, Crezul, să-l duci la biserică, să ştie ce înseamnă post, să ştie ce înseamnă păcat, să se ferească de păcat, atunci cresc nişte bestii, nişte fiare. Vai şi amar de lumea asta!

(Ne vorbeşte părintele Cleopa, volumul VIII, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 49)