Cel ce se roagă Domnului, Maicii Domnului, îngerilor şi sfinţilor trebuie mai întâi să caute a-şi îndrepta viaţa şi inima şi să le urmeze pilda, aşa cum stă scris: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv“ (Luca 6, 36). „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt“ (1 Petru 1, 16).

Cine se roagă Maicii Domnului trebuie să-i urmeze pilda în smerenie, în neînchipuită curăţie, în supunere voinţei lui Dumnezeu (de pildă, atunci când vezi nedreptatea), în răbdare.

Cel ce se roagă îngerilor trebuie să se gândească la viaţa cea de Sus, să se arate râvnitor în trăire duhovnicească, lepădându-se, puţin câte puţin, de cele ale trupului şi de patimile trupeşti, să se aprindă de văpaia iubirii de Dumnezeu şi de aproapele; cel ce se roagă sfinţilor trebuie să urmeze pilda iubirii lor de Dumnezeu, a dispreţului faţă de lume şi de bunătăţile ei deşarte, să-i imite în rugăciune, înfrânare, neagonisire, răbdarea bolilor, a supărărilor şi nenorocirilor, iubirea lor faţă de aproapele.

Altminteri rugăciunea nu va fi decât bolboroseală deşartă. Cel ce se roagă trebuie să fie ca omul flămând; să-şi dorească cu ardoare şi nestrămutat bunătăţile după care flămânzeşte, îndeosebi cele duhovniceşti: iertarea păcatelor, curăţie, sfinţenie, stăruinţă în virtute, pe care le cere când se roagă. Altminteri îşi bate gura degeaba. Cugetă, de asemenea, cum să-I aduci Domnului mulţumire şi laudă. Doreşte-ţi cu înflăcărare să-I mulţumeşti şi să-I aduci laudă Domnului mereu, fiindcă toate ne vin de la El, toate sunt darurile bunătăţii şi milosârdiei Sale.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005, p. 234)