Noi să-L cunoaştem pe Dumnezeu în ceea ce este El, nu în ceea ce cred oamenii despre El. Oare a spus Hristos că îi place să stea în case de piatră? N-a spus El oare Samarinencei că de acum, odată cu venirea Lui, oamenii se vor închina lui Dumnezeu în tot locul? Şi a mai spus că cel mai scump sălaş al Lui este inima omului. Dacă Hristos a spus astfel, ce ne împiedică să urmăm cuvintele Lui? Oare cei care nu L-au înţeles? Să ne rugăm şi noi în tot locul, să-L cinstim şi să-I facem loc în inimile noastre. Dar să nu nesocotim bisericile, unde se jertfeşte scumpul Lui sânge, numai pentru că unii oameni n-au înţeles această taină. E adevărat că noi putem aduce această cinstire lui Dumnezeu în toată vremea şi în tot locul, dar a primi Trupul şi Sângele Lui, pe care le-a lăsat la Cina cea de Taină celor ce vor crede în El, nu putem decât în biserică.

La biserică nu mergem atât pentru a cere, cât pentru a primi. Acolo primim ceea ce este mai de preţ în lume, Trupul şi Sângele lui Hristos. Fii de acord că o comoară ca aceasta nu poate să se păstreze orişiunde. Căci dacă am văzut că creştinii ajung să se poarte cu necuviinţă, nu trebuie să îngăduim ca necuviinţa lor să se reverse şi asupra sfintelor daruri. De aceea avem biserici, case menite numai pentru săvârşirea Cinei Dumnezeieşti, de aceea le numim case ale lui Dumnezeu şi le numim sfinte.

(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 80)