În om, ca într-o fiinţă duhovnicească, se arată două voinţe sub aceeaşi formă, ca descriere lăuntrică a unicei persoane a celui ce voieşte bucurarea de un anumit lucru, dar care, deşi sunt nediferenţiate din punctul de vedere al formei, se deosebesc totuşi mult între ele printr-o distincţie de natură a ipostazelor lor, de la care îşi primesc începutul sau temeiul. Fiindcă duhul doreşte cele ale duhului, iar trupul pe cele ale trupului. De aceea una exprimă cugetul duhului, iar cealaltă vădeşte cugetul trupului. Antiteza cugetelor naşte o opoziţie reciprocă şi un conflict puternic, în care fiecare dintre cele două caută să domine şi să îşi impună puterea asupra celeilalte. În această luptă, omul lăuntric doreşte biruinţa duhului, fiindcă prin fire se ataşează cugetului duhului şi întrucât cugetul duhului este viaţă şi pace. Omul exterior însă, superficial, doreşte biruinţa cugetului trupesc, care este moarte. De aceea şi Sfântul Apostol Pavel zice: Cugetul trupului este moarte, iar cugetul duhului este viaţă şi pace. Fiindcă trup şi duh se luptă unul cu altul. De aceea şi Sfântul Pavel zice: Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului. Iar cugetul trupului este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, fiindcă nici nu poate. Iar cugetul duhului este după Dumnezeu pentru sfinţi.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, pp. 25-26)