De-ți va vesti ţie cineva gândurile sale, ia aminte, frate, ca nu cumva, spunând acela, să nu fii şi tu supărat de acele gânduri; şi, mai vârtos, dacă şi mai neputincios este ochiul minţii tale, eşti asemenea cârmaciu­lui aflat în furtună mare. De aceea se cuvine ţie ca, auzind începerile celor ce se grăiesc, dintr-acestea pe cele următoare să le soco­teşti, şi aşa să mângâi pe cel necăjit, fie din cele ce le-am primit mai-nainte de la Sfinţii Bărbaţi, fie din cele ispitite de noi; că nu este voia Domnului ca unul să cadă prin altul; că El voieşte ca toţi să se mântuiască; încă şi tu, omule, nu la tot omul să-ţi descoperi gândurile, ci la cei pe care i-ai cercat că sunt duhovniceşti, neluând aminte la schimă [port] sau la cărunteţe. Că mulţi, după gla­sul Apostolului, au chipul blagocestiei, iar de puterea ei se leapădă (cf. II Tim. 3: 5); încă şi Mântuitorul a zis: „Păziţi-vă de proorocii cei mincinoşi, care vin către voi întru îmbrăcăminte de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori; din roadele lor să-i cunoaşteţi pe dânşii” (Matei 7:15).

Deci se cuvine să nu luăm aminte la chipul cel dinafară, că multe sunt pândirile vrăjmaşului, ci a privi la cugetul fiecăruia; şi întru care vei afla roadele Duhului, să nu as­cunzi de la dânşii gândurile tale, ca nu cum­va, aflând vrăjmaşul [vreun] unghi (vreo pricină de ispită, o slăbiciune, o uşă de intrare; orice dovadă de necredinţă în puterea de a ierta a lui Dumnezeu prin duhovnic presupune o depărtare a lui Dumnezeu de om sau o întoarcere a acestuia dinspre ajuto­rul Lui, lucru care creează o breşă în zidul nostru de apăra­re împotriva vrăjmaşului), să se încuibeze întru tine şi, câte puţin, întru pier­zare să te tragă.

Şi ia aminte, frate, ca nu cumva, auzind neajunsurile fratelui, să-l defaimi pe el în inima ta, ca pe cel ce a făcut une­le ca acestea, ci mai vârtos minunează-te de schimbarea fratelui şi de mărturisirea lui cea fără de ruşine; că a descoperi cineva de bună voie greşealele sale la bărbaţi duhovniceşti este semn al îndreptării vieţii şi a fricii lui Dumnezeu, al smeritei cugetări şi a credin­ţei.

Deci se cuvine ca mai vârtos de aceasta să te minunezi de fratele şi a-l mân­gâia pe dânsul cu toată smerita cugetare, precum este scris: „Păzindu-te pe sineţi, ca să nu cazi şi tu în ispită” (Gal. 6: 1). Zice încă şi Dumnezeu prin Proorocul Iezechiil: „Şi tu, fiul al omului, zi către fiii poporului tău: drepta­tea dreptului nu-l va izbăvi pe el în ziua în care va rătăci, şi fărădelegea călcătorului de lege nu-i va face rău lui în ziua în care se va întoarce din fărădelegea lui” (Iez. 33:12).

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 107)