Astfel, de cele mai multe ori, au loc diverse contradicţii şi chiar certuri de mai mare sau mai mică intensitate. Fireşte că există şi certuri constructive şi lupte contradictorii, unele care preced independenţa şi altele care îi măresc doar intensitatea. Asta depinde de personalitatea părinţilor, de cum şi-au dobândit ei înşişi independenţa în adolescenţa proprie, precum şi de sentimentele de mânie şi de resentiment ce se dezvoltă în timpul certurilor, sau de unele influenţe exterioare.

„Certurile constituie o parte firească şi obişnuită a legăturilor între părinţi şi adolescenţi. Băieţii se ceartă mai mult cu mamele decât cu taţii lor, iar fetele, chiar mai mult... Certurile în cadrul relaţiei caracterizate de încredere, de familiaritate şi sentimente pozitive, sunt legate de o mai mare conştientizare a identităţii şi de înţelegerea abilităţilor proprii şi a responsabilităţilor interpersonale, în timp ce acelea care stau sub semnul duşmăniei, al neînţelegerii, şi care cresc în intensitate, îi îndepărtează pe indivizi unul de altul şi limitează capacitatea unei influenţări reciproce pozitive în viitor”.

Pentru a înţelege mai bine diferenţa între certurile cu părinţii, ar trebui să cunoaştem că adolescenţii menţin o legătură mai strânsă cu mamele decât cu taţii lor şi de aceea se şi contrazic şi se ceartă mai mult cu acestea. (Să ne amintim de observaţia pe care am făcut-o mai sus, conform căreia femeile sau fetele adolescente stabilesc de obicei relaţii mai strânse cu cele de vârsta lor.) Deseori, pentru a putea lua distanţă, este nevoie de o ceartă.

Manifestarea certurilor şi contradicţiilor exterioare exprimă existenţa unor tensiuni interioare. Adolescentul este încercat de tendinţe contradictorii înlăuntrul său, de îndoieli şi oscilaţii, pe care le administrează cu greu. Adolescenţa devine, astfel, vârsta cea mai conflictuală la nivel interior.

„Împotrivirea pe care o trăieşte adolescentul este un alt element caracteristic care probează, în decursul adolescenţei, prezenţa caracteristicilor stadiilor precedente de dezvoltare. Aceasta se poate manifesta printr-o nestatornicie sentimentală în relaţii, printr-o împotrivire la orice gândeşte sau simte sau prin schimbările ciudate şi iraţionale de comportament...

Toate aceste elemente sunt, de asemenea, indicatori ai unei imaturităţi, însă ceea ce trebuie subliniat este că imaturitatea este un element constitutiv al sănătății adolescentului. Winnicott scrie: „Există doar o singură terapie pentru imaturitatea adolescenţei, şi aceasta este trecerea timpului”. Acelaşi autor susţine că „imaturitatea este cel mai important lucru în adolescenţă. În acesta sunt cuprinse elementele importante ale creativităţii, ale gândurilor şi părerilor noi, ale ideilor cutezătoare despre viață”.

Astfel, părinţii nu înţeleg împotrivirea copiilor lor, sunt dezamăgiţi din cauză că le sunt înşelate aşteptările, în timp ce, de fapt, aceasta este doar o treaptă către următorul stadiu al maturizării.

(Pr. Vasilios Thermos, Primăvară înnegurată: pentru o înţelegere a adolescenţei, traducere din limba greacă de Pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 76-78)