Cheia vieții duhovnicești este disciplina minții, iar disciplinarea este rugăciunea de toată vremea

Cuvinte duhovnicești

Cheia vieții duhovnicești este disciplina minții, iar disciplinarea este rugăciunea de toată vremea

Să ne îmbogățim cu gândurile sfinte din dumnezeieștile slujbe, din dumnezeiasca Scriptură și să le avem totdeauna la îndemână, ca mintea noastră, care e ca o moară și macină ce bagi în moară, tot așa mintea noastră să primească numai gânduri bune și să aibă numai gânduri după voia lui Dumnezeu.

În Filocalia volumul al IV-lea este o scriere care se numește „Despre Avva Filimon”. În această scriere despre Avva Filimon se spune între altele că Avva Filimon – care era un pustnic – a fost întrebat de ucenicul său: „Părinte, de ce dintre toate cărțile Scripturii cel mai mult se citește Psaltirea?”. Și Cuviosul a răspuns: „Frate, așa de mult mi s-au întipărit în minte gândurile din psalmi, încât parcă eu le-aș fi făcut, parcă de la mine ar fi pornit aceste gânduri”. Așa trebuie să ajungem și noi, să ne îmbogățim cu gândurile sfinte din dumnezeieștile slujbe, din dumnezeiasca Scriptură și să le avem totdeauna la îndemână, ca mintea noastră, care e ca o moară și macină ce bagi în moară, tot așa mintea noastră să primească numai gânduri bune și să aibă numai gânduri după voia lui Dumnezeu.

Sfântul Marcu Ascetul spune că: „În inima iubitoare de osteneală nu au putere gândurile cele rele, ci gândurile cele rele se sting așa cum se stinge focul în apă”. Spun părinții cei duhovnicești că: „Gândul cel rău la început este ca o furnică și dacă-l lași crește și se întărește și devine leu”, de aceea gândurile cele potrivnice se numesc furnică-leu. Furnică pentru că apare întâi ca o furnică care poate fi strivită între degete și dacă cresc și primesc putere prin patimi nu le mai poți înlătura nici cu multă osteneală. Toate pornesc de la gând, și cele bune și cele rele își au începutul în gând. Ridicările și căderile se fac în gând. Cheia vieții duhovnicești este disciplina minții, iar disciplinarea este rugăciunea de toată vremea.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 63-64)

Citește despre: