Chemarea Lui Hristos – Sălaș adânc în sufletele noastre - Diana Alexandra

- Chemarea Lui Hristos – Sălaș adânc în sufletele noastre - Diana Alexandra
  
  Chemarea Lui Hristos – Sălaș adânc în sufletele noastre - Diana Alexandra

Iubirea e cea care ne călăuzește adesea pașii, uneori fără să ne dăm seama, alteori pe deplin conștienți de traseul pe care îl parcurgem. În sufletul nostru se găsește esența unei chemări nesfârșite, chemare spre ceea ce înseamnă Viață.

Trăim clipe fără să fim conștienți de ele, întâlnim oameni fără să-i vedem cu adevarat, spunem cuvinte fără să simțim Cuvântul. O tăcere deplină s-a așezat peste omul ce poposește în fiecare ființă, tăcere cu atât mai adâncă cu cât, zi de zi, încercăm să cârpim dureri cu petice furate din noroiul mlăștinos al patimilor, patimi mascate în dorințe și păstrate la rece sub protecția nemulțumitului nostru orgoliu.

Inamicii atacă necruțători frontul slăbit de trudă al sufletului nostru. Suntem lipsiți de forță și cuprinși de scârbe. Arena luptei noastre nu are îngrădire, precum iubirea Celui mai presus de fire nu are margini. Fiind cuprinși de neputință, puterea pe care ne-o închipuiam în clipele din urma s-a risipit ca firul de praf sub greutatea furtunii, în freamătul acestei lupte îndurerate.

Dar nu suntem singuri.

În bătaia focurilor de armă ale necazurilor căutăm adăpost sufletului în casa iubirii Lui Hristos. Asemenea pruncului ce se simte protejat la sânul mamei, suntem chemați și noi pentru a ne odihni sufletele împovărate de păcate și pentru a gusta din izvorul nesecat al Vieții.

E masa plină de bucate, dar deschidem ochii și observăm cu teamă și dejnădejde că nu avem mâini cu care să putem apuca și nu avem gură cu care să putem gusta. Brațele noastre sunt înghițite de orgoliul și de mândria cu care ne-am înconjurat, buzele noastre nu se mai pot deschide din cauza disprețului de care dispunem. Suntem în posesia tiparului nepotrivit pentru astfel de hrană, dar, precum fiecare sac își găsește peticul, deținem cheia cufărului de tipare. Modelul sufletului nostru este păstrat într-un colțișor al acestei comori nesfârșite, așteptând simțămâtul viu care să-i declanșeze menirea.

Smerita cugetare, adevarata zdrobire a inimii, mărturisirea curată, plânsul ce curață patimile, chemarea dureroasa spre fericire a lui Hristos, rostirea numelui ce arde focul cel mai aprig, și în sfârșit, iubirea din adâncul ființei noastre se reunesc în chipul cel mai simplu, dar cel mai înalt al credinței ortodoxe spre mântuirea sufletelor acestui neam creștinesc.

Strălucirea luminii lui Hristos izgonește negura păcatelor noastre și ne călăuzește viața spre împlinirea poruncilor Sale.

Cu fiecare durere a inimii, cu fiecare lacrimă vărsată împletim covorul pocainței. Coborând de pe altarul cultului propriei persoane, ce ne-a înșelat și ne-a amanetat bucuria vieții în schimbul unor plăceri predestinate pierzării, ne îndreptăm pașii spre calea strâmtă, anevoioasă, însă lipsită de colții șarpelui pe care l-am încălzit atata vreme la piept.

Răsuflăm liberi.

Putem inspira aerul cel mai curat din lume, aer sfânt și binecuvântat de slava Lui Dumnezeu. Plămânii sufletului nostru sunt eliberați de greutatea amărăciunii și deznădejdei, ceața s-a îndepărtat de pe ochii celor ce au învățat din nou să vadă. A răsărit soarele pe strada ce odinioară aparținea păcatului, străjerii patimii o păzeau cu strictețe, însă acum e vara. „E vara sufletului meu!”, se simte o strigare asemenea unei adieri liniștite de vară, venită din plinătatea bucuriei găsită în iubirea lui Hristos.

Această cale, pe care ne-am îndreptat pașii din mila Lui Dumnezeu și prin iubirea Sa de oameni, mărturisită sincer, tinde spre a spori credința si spre a susține efortul celor ce, înconjurați de zidul puternic al patimilor, robiți de plăceri și dorințe, sfărmați de propriul orgoliu și răniți de deșertăciunile acestei lumi, mai au curajul de a privi în sufletele lor. Primul pas, înspre această cale ce ne va duce mai aproape de ceea ce înseamna a trăi cu adevărat spre a gusta Viața prin toate simțurile sufletului nostru, este susținut din temelii de acceptare, acceptarea propriei neputințe împletită cu nădejdea neîdoielnică în zidul de neclintit al Lui Hristos.

Am aflat adevărata însemnătate a vieții.