Concurs eseu

Pe Calea Sfinților, pe Calea Crucii, spre Hristos - Nicoleta Enculescu

Sărbătoarea… Ce este sărbătoarea? „Sărbătoarea este sentimentul luminos al împărtăşirii tuturor din acelaşi sens, care ajunge să umple toată realitatea concepută ca o nesfârşită ordine providenţială. Sărbătoarea este existenţa unificată şi transfigurată. Creştinul simte sărbătoarea ca pe o victorie continuă şi calmă, ca pe o trecere pe sub arcul de triumf al cosmosului, în bună tovărăşie cu geniile bune ale existenţei şi sub raza paternă a Divinităţii.”(Vasile Băncilă – Duhul Sărbătorii, Editura ANASTASIA, Bucureşti, 1996).

Aşezată în centrul Capitalei, la răscruce de drumuri, de forfota lumii, scrutează, de sute de ani, de pe Colina Bucuriei, zarea, unind, ca-ntr-o închinare, Cerul şi Pământul: Catedrala Patriarhală.

După ce, în luna lui Răpciune, bucureştenii au aniversat împlinirea venerabilei vârste de 555 de ani de atestare documentară a Capitalei, zilele lui Brumărel au trecut ca un fum… Parcă mai ieri era începutul lunii, început înscris sub Sfânt Acoperământul Maicii Domnului şi binecuvântat de Sfântul Sfinţit Marele Mucenic Ciprian şi de Sfânta Iustina fecioara… Iată-ne ajunşi şi la final, un final marcat de prăznuirea Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou din Basarabi, care de 240 de ani ocroteşte Bucureştiul.

Aduse, în ţara noastră, în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, de către generalul evlavios rus Petre Saltâcov, moaştele făcătorului de minuni Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov au fost aşezate în Catedrala Mitropoliei la 13 iulie 1774, cu îngăduinţa mitropolitului de atunci al Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea (1760-1787). Şi tot mitropolitul Grigorie al II-lea a hotărât ca prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi să se facă, în fiecare an, în ziua de 27 octombrie („Colina Bucuriei”, vol.I – Catedrala Patriarhală, Editura Cuvântul Vieţii, 2008), numindu-l şi „cel Nou”, pentru a nu fi confundat cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar la 26 octombrie.

Mitropolitul Grigorie al II-lea a tipărit şi slujba Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în 1779, slujbă alcătuită, din îndemnul său, de mitropolitul Filaret al Mirelor, viitorul mitropolit al Ungrovlahiei, care l-a proclamat pe acest minunat sfânt ocrotitor spiritual al Catedralei şi al oraşului Bucureşti.

După tradiţie, cu ocazia zilelor de hram ale Catedralelor Mitropolitane şi Mănăstirilor, ale bisericilor unde se află icoane făcătoare de minuni şi moaşte ale Sfinţilor, alte obiecte sfinte, se organizează, din vechime, pelerinaje şi agape frăţeşti. Altfel spus, hramul unei biserici adună nu numai credincioşi din parohie, ci şi de prin împrejurimi şi chiar de departe, doritori a participa la o slujbă „ceva mai deosebită”, ca, apoi, să revină acasă, întăriţi sufleteşte şi trupeşte. Hrăniţi din Cuvântul şi pregustarea veşniciei lui Dumnezeu, a celor sfinte. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, cu prilejul prăznuirii hramului Catedralei Patriarhale. Pelerinajul organizat cu această ocazie a cunoscut un itinerariu ce a cuprins întreg centrul Capitalei: încă de vineri, 24 octombrie, de la ora 12.30, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor – ne informează ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române -, a fost purtată în procesiune de la Catedrală spre Biserica „Sfântul Nicolae – Vlădica” şi apoi pe Bulevardul Regina Maria. De la aceeaşi oră, au fost aduse în procesiune şi moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon – Nou”. Cele două procesiuni s-au întâlnit la Crucea brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde a fost întâmpinată icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii, cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci încrustat în ea, adusă în Cetatea lui Bucur de o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea.

Mari, multe şi minunate sunt minunile acestui Sfânt iubit care, din an în an, din ce în ce mai mulţi creştini adună în jurul său, precum o mărturie sinceră, eternă…

Ajuns pe Dealul Sfânt al Capitalei, acolo unde istoria şi legenda, contopindu-se ca-ntr-un tot, în marea speranţă a românilor şi în îndelunga lor răbdare, pelerinul se înstrăinează de cele ale lumii, trecătoare, ancorându-şi sufletul în cele duhovniceşti. Şi astfel, cu credinţă, slavoslovesc. Timpul, pentru ei, nu e mai e timp, e o dulce pregustare a întâlnirii cu veşnicia, cu dragostea ce ne-o dăruiesc, în mod gratuit şi necondiţionat, prietenii creştinilor: Sfinţii.

Credincioşii se roagă pentru ei, pentru copiii lor, pentru bunătate, pentru iertarea păcatelor lor şi ale celor pe care îi poartă în inimă, pentru bunăstarea familiilor lor.

În sprijinul pelerinilor, s-au aflat toate Protoieriile sectoarelor Bucureştiului, precum şi Protoieria Ploieşti, care au distribuit tuturor celor prezenţi pe Colina Bucuriei apă, ceaiuri, cafea, hrană caldă şi sandvişuri. De asemenea, în sprijinul pelerinilor s-au aflat şi voluntari din cadrul A.S.C.O.R., L.T.C.O.R., A.S.T.O., dar şi cei ai Crucii Roşii – filiala sector 4, care de 11 ani nu uită să aibă grijă ca pelerinii să fie în siguranţă din punct de vedere medical. Ei au format echipa de prim-ajutor şi au fost coordonaţi de medicii Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români.

PF Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sa Călătorind cu Dumnezeu – Înţelesul şi folosul pelerinajului, este de părere că „pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc duhovnici smeriţi”. Viaţa noastră, a dreptmăritorilor creştini, este un continuu pelerinaj, în care Îl întâlnim pe Dumnezeu prin intermediul Sfinţilor Săi, a tuturor celor bineplăcuţi Lui. Este o întâlnire personală, după cum sublinia PC Pr. Lector dr. Gheorghe-Viorel Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortdoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, o întâlnire emoţională: te prosternezi, îngenunchezi, îmbrăţişezi veşnicia şi sfinţenia prin sărutare. Este o mărturisire a credinţei, a dorului după asemănarea cu Hristos. Numai omul deplin ancorat în credinţa şi Tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe înţelege aceasta: vocaţia lui de fiinţă liber-cugetătoare înduhovnicită este de a accepta invitaţia de împreună-călător cu Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce Se revelează prin tot ceea ce ne înconjoară. Dumnezeu, Cel ce îl conduce la viaţa cea adevărată, la „păşunea grasă” (Iezechiel 34, 14). Să ne aşezăm, aşadar, cuminţi, pe Calea cea Adevărată, întru Hristos Iisus, Domnul nostru Mântuitor, prin Sfinţii Săi, prin rugăciune şi bună creştere duhovnicească!