Vi se pare oare vouă că a chema numelui lui Hristos nu vă este de folos? Însă nici a ne mântui în altceva nu este cu putință, decât numai în numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Ori poate mintea omenească, prin care se lucrează rugăciunea, este prihănită? Dar și aceasta-i cu neputință. Căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, iar chipul lui Dumnezeu și asemănarea este sufletul omului, care, după ce a fost zidit de Dumnezeu, este curat și fără de prihană, deci și mintea, care e simțirea cea mai de seamă a sufletului, după cum vederea în trup, la fel este neprihănită.

Ori poate inima, pe care mintea ca pe un altar aduce lui Dumnezeu jertfa tainică a rugăciunii, e vrednică de hulă? Însă nicidecum. Căci fiind zidirea lui Dumnezeu, ca și întreg trupul omenesc, este foarte bună.

Și atunci, dacă chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare, iar mintea și inima omului sunt lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, ce păcat e pentru om să înalțe cu mintea din adâncul inimii rugăciunea către preadulcele Iisus și milă să ceară de la El? Oare nu huliți și vă lepădați de rugăciunea minții că Dumnezeu, cum vi se pare vouă, nu aude rugăciunea tainică săvârșită în inimă, ci o aude numai pe aceea care se rostește cu gura? Dar și aceasta este hulă asupra lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este cunoscător de inimi și cunoaște în amănunțime cele mai ascunse gânduri ale inimii și cele ce vor fi gândite, pe toate le știe și pe toate le cunoaște ca un Dumnezeu atotștiutor. Și El Însuși cere o jertfă curată și fără de prihană, anume o asemenea rugăciune tainică înălțată din adâncul inimii, poruncind: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Celui întru ascuns; și Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, îți va răsplăti ție la arătare”.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 171)