Moartea nu ne ocoleşte pe niciunul dintre noi, cum nu i-a ocolit nici pe părinţii şi fraţii noştri. Nu trăim veacuri pe pământ, ci ani, dacă nu chiar mai puţin. De aceea, cimitirul este locul în care trebuie să ne începem pregătirea pentru Judecata lui Dumnezeu.

Trupul nostru se va odihni aici până la ceasul învierii, iar sufletul nemuritor va trăi şi după moartea trupului. Lacrimile se preling din ochii noştri atunci când ne rugăm la mormintele celor dragi, iar inimile năzuiesc către Cel Preaînalt: „Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor tăi”. Cimitirul este o biserică imensă, în care odihnesc osemintele nu ale unuia, ci poate chiar ale mai multor oameni drepţi şi sfinţi. Iar unii, care au primit îndrăznire către Dumnezeu, se roagă Lui ca să ne ajute.

(Preotul Maxim Kozlov, Spovedania copiilor. Sfaturi practice pentru preoţi, părinţi şi copii, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, 2014, p. 95)