Cina și invitații (Luca 14, 16-24)
E important să știm că, de fiecare dată când găsim scuze banale, pe care nu le credem nici noi, în a evita mersul la biserică, ori minunatul dialog cu divinitatea pe care ni-l oferă rugăciunea, nu suntem cu nimic mai presus decât cei trei din istorisire. Ca atare, să fim atenți cum răspundem invitației Domnului la cină!
Introducere
Plasată într-un capitol care abundă în îndemnuri cu caracter moral, Evanghelia celei de-a douăzeci și opta duminici după Rusalii vine să vorbească despre iubirea lui Dumnezeu. Modul în care se manifestă este unul social. Fiul își prezintă Părintele ca fiind cel care organizează o cină. Nu una oarecare. Un eveniment, menit a-i reuni prietenii. Ori, știm cu toții ce presupune, sub aspectul organizării, un astfel de eveniment. Cu atât mai mult atunci când invitații sunt persoane pe care le dorim impresionate. Superiori, de la care așteptăm, apoi, o promovare, sau prieteni. Refuzul e, în acest caz, un fapt extrem de rar întâlnit.
Refuzul și urmările lui
Totuși, nu e un fapt imposibil. Prietenii chemați să cineze cu cel în cauză se erijează. Nu oricum, ci găsindu-și scuze penibile. Invenții stângace și de moment, ale căror rost e acela de a-i arăta că nu dau doi bani pe strădaniile sale. Unul și-a cumpărat țarină și nu-și poate găsi alt moment s-o vadă. Altul are de încercat o achiziție nouă, anume, cinci perechi de boi, iar altul se pozează în ipostaza îndrăgostitului. O privire atentă asupra celor pe care le comunică ei slujitorilor reliefează superfluul celor pe care le spun. Căci, terenul achiziționat rămânea acolo și în zilele următoare și putea fi văzut cu ușurință. Cât despre instrucția bourenilor și celelalte aspecte... no comment! Niciuna dintre ele nu se susține și e extrem de vizibil faptul că cei invitați manifestă o lipsă totală de respect și interes față de gazdă. Or, refuzul dragostei cuiva e un lucru greu de purtat pentru cel menit a-l primi!
Odată aduse aceste cuvinte la cunoștința gazdei, pricinuiesc, precum era de așteptat, o mare întristare. Ca atare, se decide să nu risipească munca. Cere slujitorilor să aducă aici tot felul de oameni. Săracii, neputincioșii, orbii și șchiopii devin astfel, fără voia lor, principalii beneficiari. Întrucât locurile nu se epuizează total, în ciuda acestei invitații aparte, omul cere să aducă pe oricine va găsi pe la garduri și pe drumuri, spre a i se umple casa. Ba mai mult, rostește, vădit „enervat”: „Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea”.
Desigur, dacă ne raportăm la faptul că această istorisire vine să vorbească despre Împărăția lui Dumnezeu și organizatorul cinei e Tatăl, interpretarea teologică a parabolei e una complexă, cu bogate accente de actualitate. Aduce în atenție chemarea universală a mesajului creștin, posibilitatea refuzului, dar și consecințele.
În loc de concluzii
Dacă citim în cheie de actualitate acest text, ne putem identifica și pe noi înșine în ipostaza invitaților la cină. Domnul ne oferă fiecăruia dragostea sa. Depinde de noi dacă o acceptăm, ori alegem să-l tratăm cu un refuz. În orice caz, e important să știm că, de fiecare dată când găsim scuze banale, pe care nu le credem nici noi, în a evita mersul la biserică, ori minunatul dialog cu divinitatea pe care ni-l oferă rugăciunea, nu suntem cu nimic mai presus decât cei trei din istorisire. Ca atare, să fim atenți cum răspundem invitației Domnului la cină! Îndrăzniți!
Credința și statornicia aduc vindecare – meditație la Duminica a 27-a după Rusalii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro