Cinci calități și cinci reguli de viață pentru a trăi în armonie cu tine însuți
Din păcate, nu ne pricepem să fim fericiți! Deosebit de greu e să accepți durerea ca pe un medicament împotriva patimilor. De aceea ne și rugăm să fim izbăviți de tot necazul, mânia și nevoia, pentru sfârșit creștinesc, fără durere, în pace. Cerem de la Domnul să ne dea nu după dreptate și după meritele noastre, ci după mila și îngăduința Lui față de neputința omenească, fiindcă El este bun cu cei nemulțumitori și răi (Luca 6, 35). În această smerenie este nădejdea de mântuire.
Oamenii înțelepți ne sfătuiesc să ne ghidăm după următoarele cinci reguli:
1. Curățește-ți viața de ură: învață să ierți.
2. Eliberează-ți inima de tulburări: cele mai multe sunt deșarte.
3. Du o viață mai simplă și prețuiește ceea ce ai.
4. Dă mai mult decât iei.
5. Așteaptă mai puțin și vei primi mai presus de așteptări.
Iată acum esența unei alte parabole interesante: ca să trăiești în armonie cu tine însuți, ai nevoie să ai cinci calități.
Prima: vei face fapte mari dacă Îl vei lăsa pe Dumnezeu să te țină în mâna Sa. Ai încredere în pronia Lui și simte mâna Lui.
A doua: din când în când te vor „strunji” în mod dureros diferite probleme și ispite. Rabdă durerea, dacă ea te înnobilează și îți transfigurează duhul.
A treia: a te îndrepta este adesea singurul mijloc de a rămâne pe calea dreaptă. Recunoscând și înlăturând greșelile pe care le-ai făcut, vei crește ca profesionist și ca om.
A patra: cea mai importantă parte a ta, la fel ca grafitul de la creion, se află în interior. Observă întotdeauna cu atenție intențiile și trăirile sufletului.
A cincea: roadele sufletului sunt faptele tale, care lasă urme pe pământ. Chibzuiește fiecare pas pe care-l faci.
Din păcate, nu ne pricepem să fim fericiți! Deosebit de greu e să accepți durerea ca pe un medicament împotriva patimilor. De aceea ne și rugăm să fim izbăviți de tot necazul, mânia și nevoia, pentru sfârșit creștinesc, fără durere, în pace. Cerem de la Domnul să ne dea nu după dreptate și după meritele noastre, ci după mila și îngăduința Lui față de neputința omenească, fiindcă El este bun cu cei nemulțumitori și răi (Luca 6, 35). În această smerenie este nădejdea de mântuire.
Atunci când dragostea de Dumnezeu și de aproapele ne vindecă de orgoliul nostru rănit, războiul cu noi înșine se va încheia prin biruința păcii și armoniei lăuntrice. Cine a dobândit această comoară neprețuită nu se va lăsa amăgit de tentațiile rafinate ale lumii.
(Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite. Războiul și pacea omului cu el însuși, traducere din limba rusă de Eugen Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, pp. 159-160)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro