Cinci feluri de iubiri

Cuvinte duhovnicești

Cinci feluri de iubiri

Sunt cinci feluri de iubiri. În Evanghelie se vorbeste de dragostea de Dumnezeu și de iubirea aproapelui. Sfântul Maxim spune ca sunt cinci feluri de iubiri și din cele cinci, două sunt bune, una mijlocie și două sunt de lepădat.

Sunt cinci feluri de iubiri. În Evanghelie se vorbeste de dragostea de Dumnezeu și de iubirea aproapelui. Sfântul Maxim spune ca sunt cinci feluri de iubiri și din cele cinci, două sunt bune, una mijlocie și două sunt de lepădat.

Cele două bune sunt: Să iubim pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul și din toată puterea, iar pe aproapele să-l iubim ca pe noi înșine.

O altă iubire, este dragostea cea firească, pe care o au părinții pentru copii si copiii pentru părinții lor, și dragostea pe care o au frații și surorile și rudeniile după trup între ei, adică de origine firească. Aceasta nu este de condamnat, adică nu trebuie să o ocolim, dar nici să câstigam mare lucru din ea, fiind firească și sădită de Dumnezeu în om.

Apoi mai sunt două feluri de iubiri: cea trupească, când cineva iubește cu patima pe altcineva; și cea însoțită cu iubirea de argint, când cineva iubește pe altul că îi dă bani sau îi dă altă avere. Acestea sunt pătimașe și sunt de lepădat.

Ba chiar și cea de mijloc este de condamnat atunci când este exagerată.

Ne spun Sfinții Părinți: Caută la firea ta, omule, și dacă voiești să-ți facă altul bine și să-i fie mila de tine, când ești tulburat și ispitit și necăjit, să-ti fie si tie mila de altul, deopotrivă cu tine. Și el este om, și el este ispitit, si el are necazuri, si el are diavoli care îl asupresc, și el are patimi înăuntru și în afară. Deci să nu-l urăști, că și tu mâine vei avea aceleași încercări! Și așa vom învață dragostea de aproapele, dacă vom socoti cele ale firii, că suntem adică de o fire cu dânsul.

Dar să privim spre noi și spre porunca Evangheliei. Dacă noi nu numai că nu iubim pe cei ce ne fac rău, nu numai că nu binecuvântam pe cei ce ne blestema, nu numai că nu dăm cu împrumut la aceia de la care trebuie să nu ne gândim să luăm înapoi, ci chiar căutăm sa ne răzbunăm numaidecât asupra celui ce ne-a făcut rău, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei și ai mâniei lui Dumnezeu! Căci avem în mintea noastra gândul de a ne răzbuna pe cel ce ne-a făcut rău.

Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu în noi și nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos în inimile noastre. Ci suntem niște tâlhari, niste ucigași de bună voie, chiar dacă n-am făcut ucidere, odată ce pândim să ne răzbunăm cu răutate asupra fratelui și căutăm să dărâmam slava lui, sau cinstea lui, sau orice din ale lui care sunt date de Dumnezeu. Suntem ucigași mai înainte de a face ucidere. De ce? Căci ucidem slava și cinstea lui, averea lui și altele ca acestea.

De aceea bine a spus Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: Cel ce urăște pe fratele său, ucigaș de om este! Chiar dacă n-a ucis cu mâna sau cu bățul, căci cu gândul îl urăște și caută să se răzbune și pândește pe fratele său să-i facă vreun rău. El este un ucigaș în inima sa și de îl va gasi moartea așa, vai și amar! Ca ucigaș este si cu ucigașii va avea parte.

Dacă a murit cineva întunecat la inimă și nu a iertat pe fratele său, nu poate să primească iertare în ziua judecății și în ceasul morții. Căci zice Domnul: De nu vom ierta din inima greșelile fratelui nostru, nici Tatăl nostru cel din cer nu ne va ierta nouă greșelile noastre!

De aceea să ne fie milă unul de altul; să purtăm sarcina unul altuia, ca să împlinim legea lui Hristos, adica legea dragostei care ne poruncește iubirea de vrăjmași.

Pe toți să-i miluim, pe toți să-i iertăm pentru dragostea lui Hristos.

(Ne vorbește Părintele Cleopa 8, Ediția a III-a, Ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, pp. 118-120)