„Binevestirea şi propovăduirea nu sunt înde­obşte datorie a oricărui credincios, şi cu atât mai mult nu cea dintâi. Cea dintâi datorie a credinciosului este să se curăţească de patimi.”

„Slavei deşarte şi părerii de sine le place să înveţe şi să povăţuiască. Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu se gândesc că prin sfatul nechibzuit pot să-i pricinuiască aproape­lui o rană de nevindecat.”

„Pentru a da sfat, pentru a-l povăţui pe altul, nu este de ajuns să fii evlavios: trebuie să ai ex­perienţă duhovnicească şi, mai întâi de toate, ungere duhovnicească.”

„Dacă omul, mai înainte de a se curăţi, se va lăsa purtat de o râvnă nechibzuită, el va aduce sieşi şi celorlalţi nu lumină curată, ci amestecată, amăgitoare, fiindcă în inima lui nu trăieşte bi­nele curat, ci binele amestecat mai mult sau mai puţin cu răul.”

Avva Isaia spune: „De unde pot eu şti dacă plac lui Dumnezeu, ca să-i zic fratelui să facă aşa sau altfel? Eu însumi mă aflu încă sub jugul pocăin­ţei, din pricina păcatelor mele”. (Arhimandritul Lazăr)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 73-74)