Cine sunt proorocii mincinoși?
Au, doar, se culeg struguri din mărăcini, sau din scai, smochine?
„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori“ (Matei 7, 15). Iar prooroci mincinoşi îi numeşte aici nu pe eretici, după cât mi se pare, ci pe cei ce duc viaţa spurcată, dar se acoperă cu fapte bune. Drept aceea a şi zis Domnul, grăind: „După roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei.“ Că printre eretici este cu putinţă a afla, de multe ori viaţă bună, dar printre făţarnici, de care vorbim acum, nicidecum. Deci, dacă şi pe aceştia îi osândeşte, care a zis acestea, pentru că ei se vor schimba mai degrabă. Firea căii acesteia, pe care au voit a umbla este însă de aşa fel, primejdioasă, rea şi făţarnică, încât omul fuge de osteneli, şi caută numai a se arăta cuvios; drept aceea şi este mustrat de îndată. Despre făţarnici, dar, şi Pavel, arătând, zicea că el, cu cuvinte bune, înşală inimile celor fără de răutate. Şi câtă blândeţe! Că n-a zis să-i pui la chinuri pe dânşii, şi să nu primiţi vătămare de la dânşii si să nu intraţi la dânşii fără de pază.
Iarăşi, să nu ziceţi că nu este cu putinţă a cunoaşte pe unii ca aceia, că şi prin pilde omeneşti se spune aşa: „Au, doar, se culeg struguri din mărăcini, sau din scai, smochine?“. Aşa, tot pomul bun face roade bune, iar pomul cel rău, roade rele face. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău nu poate să facă roade bune. Iar ceea ce vrem să spunem, că nu găseşti la dânşii nici blândeţe, nici omenie, ci numai singure pieile cele de oaie, cuvintele. Drept aceea, lesnicioasă este şi cunoaşterea lor. Deci, a zis acestea, de vreme ce mulţi dintre cei răi se socotesc buni, încât nu poţi să zici că te-ai înşelat, nici că nu te-ai priceput. Iată, ţi-am arătat ţie cu dovedire înţelesul cel din cuvântul acesta, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia i se cuvine slavă în veci! Amin.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Proloagele vol. I, Editura Bunavestire, Bacău, p. 189)
Răutatea are sfârșit tragic, iar adevărul iese mereu la iveală
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro