Cine sunt vietăţile mari, care pasc pe necuprinsa întindere a mării vieţii? Nici pentru mine însumi, nici pentru alţii nu aş dori vreo asemănare cu aceşti uriaşi ai mării, ce au o singură bucurie: adâncurile întunecate, acoperite de apă, unde nu pătrund razele soarelui; acolo trăiesc ei, acolo petrec, ieşind câteodată de acolo după pradă pentru a-şi ține viaţa lor prin omorârea a numeroase jertfe. Privirile lor umede, sălbatice, nu suferă nici urmă de lumină. Prin aceste „vietăţi mari" Scriptura înţelege pe oamenii mari prin capacităţi, bogăţie, putere, însă, vai!, legaţi cu întreg sufletul de stricăciune. Inima şi gândurile lor sunt îndreptate numai şi numai spre căutarea slavei şi desfătării pământeşti. Ei s-au scufundat, s-au înecat în marea vieţii, alergând numai după cele vremelnice, de o clipă, numai după păreri: ei umblă, spune Scriptura, cărările mării (Ps. VIII, 8). 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 40)